0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialBrăţările inteligente defilează la Barcelona: TalkBand B1, SmartBand şi Gear Fit

Brăţările inteligente defilează la Barcelona: TalkBand B1, SmartBand şi Gear Fit

Samsung, Sony şi Huawei au lansat modele noi de brăţări inteligente la Congresul Mondial de Telefonie de la Barcelona. Deşi, la prima vedere, unele dintre acestea pot fi confundate cu nişte simple ceasuri sau accesorii vestimentare, ele au funcţii de care auzi mai degrabă când vine vorba de smartphone-uri: evidenţa activităţilor zilnice, vibraţii la primirea unor apeluri telefonice sau chiar detectarea pulsului.

TalkBand B1, de la Huawei

2014/02/25//342797-222567-1.jpgÎncepem cu Huawei, care a lansat un dispozitiv numit TalkBand B1. Brăţara îţi poate urmări activităţile sportive, dar şi somnul. Mai mult, brăţara TalkBand se conectează la telefonul tău mobil şi poate fi folosită pentru a da telefoane, având încorporată o cască detaşabilă. Producătorul chinez susţine că încărcarea bateriei aparatului durează două ore, după care braţară poate fi folosită până la 6 zile.

Fiind un dispozitiv portabil, menit utilizării în condiţii de efort fizic, TalkBand B1 este construit din materiale care ar trebui să îl facă rezistent la praf şi umiditate. Richard Yu, preşedintele diviziei de telefoane mobile din cadrul Huawei a declarat, potrivit Engadget, că Talkband B1 va fi disponibil la un preţ de 99 de dolari.

SmartBand SWR10, brăţara Sony care ţine evidenţa activităţilor tale zilnice

2014/02/25//342801-swr10-smartband-black-1240x840-2da9bc94c4b36a0e7198dc05252efdde.jpgCreatorii de la Sony ne propun pentru primăvara aceasta o brăţară care, împreună cu aplicaţia LifeLog, ne ajută să păstrăm evidenţa activităţilor zilnice. Atât brăţara, cât şi aplicaţia pentru Android vor fi disponibile începând cu luna martie, potrivit Digital Trends.

Brăţara este construită în jurului unui modul numit Core. Cărţile citite, locurile în care ai fost, muzica ascultată, durata somnului, efortul fizic, toate acestea vor putea fi înregistrate în jurnalul personal, cu ajutorul Core. În viitorul apropiat, acest modul ar putea fi inclus şi în alte electronice Sony, cum ar fi aparatele foto.

Brăţara SmartBand nu are ecran propriu, ea funcţionând ca o extensie a telefonului mobil. Brăţara vibrează atunci când primeşti apeluri sau mesaje. Ca şi brăţara TalkBand 1 de la Huawei, şi dispozitivul Sony este rezistent la umiditate. Mai jos aveţi un clip oficial de prezentare a braţării SmartBand, iar pentru mai multe specificaţii, vizitaţi site-ul Sony.

Gear Fit, brăţara Samsung care te trimite la alergat

2014/02/25//342806-gear-fit-black-01.jpgCum sugerează şi numele său, Gear Fit este o braţară care vrea sa te pună la lucru. Senzorii braţării măsoară distanţa parcursă, caloriile arse, ritmul inimii. Tot ce trebuie să faci este sa te pui în mişcare şi să ai un telefon Samsung Galaxy care sa fie compatibil cu Gear Fit. Pe lângă funcţiile specifice activităţilor sportive, brăţara de la Samsung te anunţă când primeşti mesaje, telefoane sau emailuri. Gear Fit poate fi şi telecomandă pentru aplicaţiile media de pe telefonul mobil Samsung cu care se coordonează.

Tom Morgan de la Expert Reviews a testat brăţara Gear Fit şi primele sale concluzii sunt pozitive. Gear Fit este uşor de purtat, are un design plăcut şi pare sa respecte specificaţiile anunţate.

O cercetare independentă a arătat, conform CBNC, ca piaţa braţărilor inteligente va avea o creştere de 350% în 2014. În aceste condiţii, ne putem aştepta la apariţia şi altor modele de braţări inteligente în viitorul apropiat.

Cele mai citite

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...
Ultima oră
Pe aceeași temă