3.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialPreşedintele Parlamentului de Kiev a semnat rezoluţia prin care se interzice utilizarea...

Preşedintele Parlamentului de Kiev a semnat rezoluţia prin care se interzice utilizarea muniţiei

Preşedintele Verhovna Rada (Parlament) Volodimir Ribak a semnat o rezoluţie parlamentară care condamnă violenţa în ţară şi interzice o operaţiune antiteroristă declanşată joi seara, relatează agenţia Interfax-Ukraine în pagina electronică, anunţă Mediafax.

„Rezoluţia Verhovna Rada care condamnă utilizarea violenţei a fost semnată de către preşedintele” Parlamentului, a declarat Volodimir Ribak într-o sesiune, vineri.

Anterior s-a anunţat că Parlamentul a adoptat joi seara o rezoluţie, aproape în unanimitate, prin care condamna utilizarea forţei împotriva protestatarilor şi care interzicea o operaţiune antiteroristă la nivel naţional, decisă de către Consiliul ucrainean pentru Securitate.

Rezoluţia a fost susţinută de 236 dintre cei 238 de parlamentari prezenţi.

Parlamentul a „condamnat în mod categoric” utilizarea forţei de către poliţia antirevoltă împotriva civililor, aplicarea torturii şi crime împotriva umanităţii, potrivit unui corespondent Interfax.

Rezoluţia parlamentară ordonă Consiliului ucrainean de Securitate, Ministerului de Interne şi altor organizaţii paralimitare să „înceteze imediat utilizarea forţei împotriva cetăţenilor Ucrainei”.

Parlamentul ucrainean a interzis, de asemenea, o operaţiune antiteroristă anunţată recent de către Centrul pentru luptă împotriva terorismului din cadrul Consiliului de Securitate, subliniind că astfel de măsuri încalcă Constituţia ţării.

Consiliul ucrainean de Securitate să-şi anuleze decizia cu privire la efectuarea acestei operaţiuni, se arată în rezoluţie.

Ministerul de Interne să înceteze blocarea accesului pe drumuri, în pieţe şi pe străzi în Kiev şi în alte oraşe şi să ordone personalului din subordine să se întoarcă la bazele permanente, se arată în text.

Parlamentarii au cerut, de asemenea, ca Ministerul Apărării să impună o interdicţie de utilizare a forţelor armate ucrainene în cadrul operaţiunii antiteroriste.

Cabinetul ucrainean este îndemnat, de asemenea, să anuleze restricţiile de circulaţie impuse la Kiev.

Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă