Actriţa americană Dakota Johnson, care a interpretat-o pe Anastasia Steel în filmul „Fifty Shades of Grey”, a demonstrat, în timpul unei emisiuni, că poate vorbi cu mai multe accente, între care australian, francez, dar şi cel din capitala statului Massachusetts, Boston, potrivit harpersbazaar.com.
Într-unul din cele mai noi filme în care apare, „Black Mass”, Dakota Johnson interpretează rolul unei localnice din Boston.
Actriţa a apărut, de-a lungul carierei ei, în filme precum „Crazy in Alabama” (1999), „The Social Network” (2010), „Beastly” (2011), „For Ellen” (2012), „Goats” (2012), „21 Jump Street” (2012), „The Five-Year Engagement” (2012), „Date and Switch” (2014) şi „Need for Speed” (2014).
De asemenea, Dakota Johnson, în vârstă de 25 de ani, a jucat în cinci filme ale căror premiere au fost programate pentru acest an: „Fifty Shades of Grey”, „Cymbeline”, „Black Mass”, „A Bigger Splash” şi „Chloe and Theo”.