Scandal de proporลฃii la Spitalul Judeลฃean de Urgenลฃฤ Constanลฃa. Moartea interlopului Ismail Iaลar, zis Sฤceanu, a demonstrat cฤ autoritฤลฃile statului sunt incapabile sฤ intervinฤ în cazul unei situaลฃii de urgenลฃฤ. Poliลฃiลtii au anunลฃat, ieri, cฤ au întocmit dosar de cercetare penalฤ sub aspectul sฤvârลirii infracลฃiunii de profanare de cadavre, urmând a fi fฤcute propuneri legale corespunzฤtoare prin unitatea de parchet competentฤ.
Ce s-a întâmplat, de fapt? În seara de 16 februarie, Sฤceanu, de 65 de ani, murea în spitalul din Constanลฃa, unde fusese internat cu câteva zile înainte. Procedura spune cฤ acesta trebuie sฤ fie declarat oficial mort, iar la scurt timp sฤ fie emis ลi un certificat de deces. Membrii familiei decedatului ลi apropiaลฃii sฤi nu au ลฃinut cont de aceste prevederi legale. Circa 150 dintre ei luaserฤ deja cu asalt curtea spitalului ลi aลteptau veลti. Când au aflat cฤ a murit, circa o sutฤ dintre ei au intrat în secลฃie de terapie intensivฤ, fฤrฤ sฤ le pese cฤ este o zonฤ sterilฤ, unde sunt internaลฃi bolnavi în stare gravฤ, ลi au luat pur ลi simplu cadavrul. Managerul spitalului, Dฤnuลฃ Cฤpฤลฃânฤ, spune cฤ a anunลฃat poliลฃia, dar cฤ aceasta nu a reacลฃionat.
„Înainte de a se produce decesul pacientului, am anunลฃat poliลฃia, deoarece peste 150 de persoane deja se adunase în curtea unitฤลฃii sanitare. Am anunลฃat poliลฃia ลi în momentul decesului, când pe secลฃia de ATI au intrat circa 100 de persoane ลi au luat cadavrul. Trebuie sฤ ลtiลฃi cฤ pe secลฃia de ATI sunt internaลฃi pacienลฃi gravi ลi intubaลฃi. Poliลฃia nu a intervenit. Trebuie create mecanisme ca pacienลฃii ลi personalul medical sฤ se simtฤ în siguranลฃฤ în spitalele publice”, a declarat, ieri, la România TV, managerul Spitalului Clinic Judeลฃean de Urgenลฃฤ, Dฤnuลฃ Cฤpฤลฃînฤ.
Poliลฃiลtii susลฃin contrariul
Reprezentanลฃii Inspectoratului de Poliลฃie al Judeลฃului Constanลฃa îl contrazic pe managerul spitalului. Aceลtia recunosc faptul cฤ la data de 16 februarie, în jurul orei 21.10, poliลฃiลtii Secลฃiei 3 au fost sesizaลฃi de cฤtre persoanalul medical al SCJU Constanลฃa cu privire la faptul cฤ, mai multe persoane au sustras cadavrul unui bฤrbat din unitatea medicalฤ. De aici însฤ, lucrurile se schimbฤ, pentru cฤ IPJ susลฃine cฤ poliลฃiลtii ”s-au deplasat cu operativitate la faลฃa locului”. Interesant este cฤ, potrivit IPJ, chiar dacฤ au ajuns la faลฃa locului rapid, poliลฃiลtii Secลฃiei 3 nu au putut inteveni. ”Poliลฃiลtii au constatat cฤ cele sesizate se confirmฤ, stabilind faptul cฤ, I. I., de 65 de ani, din Constanลฃa, a decedat în jurul orelor 19.00, în spital. Aparลฃinฤtorii, de religie musulmanฤ, conform tradiลฃiei, au solicitat iniลฃial permiterea ridicฤrii cadavrului fฤrฤ efectuarea necropsiei, ulterior sustrฤgându-l din unitatea medicalฤ”, spun reprezentanลฃii IPJ Constanลฃa.
Aceลtia au anunลฃat cฤ în cauzฤ a fost întocmit dosar de cercetare penalฤ sub aspectul sฤvârลirii infracลฃiunii de profanare de cadavre, urmând a fi fฤcute propuneri legale corespunzฤtoare prin unitatea de parchet competentฤ.
Un interlop de modฤ veche
Despre Sฤceanu se spune cฤ a controlat, încฤ dinainte de 1989, lumea interlopฤ din Constanลฃa. Se ocupa cu schimburi valutare, cu barbutul, cu camฤta. Se mândrea cฤ se ลฃine departe de afaceri precum droguri ลi prostituลฃie. ลtia sฤ îลi apere interesele, atunci când era nevoie. Nu fฤcuse ลcoalฤ, apropiaลฃii spun cฤ reuลea cu greu sฤ citeascฤ. La un moment dat, a fost detronat de Nuredin Beinur. La moartea lui Sฤceanu au venit mai mulลฃi maneliลti, iar la înhumare au participat circa o mie de persoane. Traficul a fost blocat pe mai multe artere din oraล, iar participanลฃii la ceremonie au dirijat chiar ei maลinile, în locul poliลฃiลtilor.