23.5 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăSpecialOlăroiu, condamnat la închisoare cu suspendare, în Emiratele Arabe Unite

Olăroiu, condamnat la închisoare cu suspendare, în Emiratele Arabe Unite

Cosmin Olăroiu a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare de tribunalul din Abu Dhabi, în procesul pe care fostul său club, Al Ain i l-a intentat.

Cu toate că ar putea scăpa de închisoare Olăroiu va avea de plătit 21.000 dirhami (4.000 euro, la cursul zilei), potrivit presei arabe. Al Ain l-a dat în judecată pe tehnicianul român pentru calomnie. Olăroiu ar fi sugerat, în diverse postări făcute pe internet, că Al Ain îi datorează bani şi că gruparea arabă are mari probleme financiare. Olăroiu ar fi declarat pe internet că el a cumpărat echipamentul echipei.

Olăroiu este tehnicianul echipei rivale, Al Ahli, după ce în perioada 2011-2013 a antrenat-o pe Al Ain. Fostul său club l-a mai acuzat pe Olăroiu că ar fi întrerupt contractul unilateral.

În noiembrie, federaţia din Emiratele Arabe Unite l-a amendat pe Olăroiu cu 100.000 de dirhami (aproape 20.000 de euro) şi l-a suspendat trei meciuri.

Cele mai citite

Familia Iohannis a mai pierdut o ”căsuță”. Cum poate recupera statul cei 260.000 de euro de la familia prezidențială

Familia președintelui Klaus Iohannis pierde definitiv două imobile din Sibiu în beneficiul statului român și banii obținuți din închirierea lor care însumează 260.000 de...

Sute de protestatari în fața Ministerului Muncii

Sindicaliștii sunt nemulțumiți că le-au scăzut pensiile, în urma recalculării Peste 300 de sindicaliști își strigă revolta în fața Ministerului Muncii. Potrivit unui comunicat al...

Iohannis nu a fost informat din timp de inundațiile din sudul Moldovei

Este problematic că mulţi n-au avut niciun fel de avertizare din partea autorităţilor la ultimele inundaţii, a declarat miercuri, la New York, preşedintele României,...
Ultima oră
Pe aceeași temă