Președintele Statelor Unite, Barack Obama, și președintele rus, Vladimir Putin, au convenit, luni, ca forțele lor armate să poarte discuții pentru a evita potențiale conflicte legate de operațiuni în Siria, informează Agerpres.
Cei doi lideri au convenit de asemenea să exploreze opțiuni pentru o soluție politică în Siria, dar nu au fost de acord cu privire la viitorul rol al președintelui sirian Bashar al-Assad, potrivit unui oficial american, citat de Reuters.
Citește și: Barack Obama critică, la ONU, acțiunile Rusiei. Președintele rus urmează să ia cuvântul
Obama și Putin s-au întâlnit pe marginea Adunării Generale a Națiunilor Unite la New York. Discuțiile lor de aproximativ 90 de minute au abordat Ucraina și Siria, cu ambele subiecte obținând timp egal, a mai precizat oficialul, care s-a exprimat cu condiția anonimatului.
Liderul de la Casa Albă a reiterat poziția de lungă durată a Washingtonului că Assad trebuie să plece și că nu există nicio cale spre stabilitate în țara devastată de război cu el la putere.
Discuțiile politice vor continua între miniștrii de externe ai SUA și Federației Ruse, iar Pentagonul ar urma să aranjeze discuții între militari, a mai spus oficialul.
Washingtonul pune sub semnul întrebării intențiile lui Putin în Siria, un vechi aliat al Rusiei, după ce Rusia a trimis acolo luna trecută tancuri și avioane de război. Washingtonul bombardează obiective ale Statului Islamic de aproape un an, amintește Reuters.
Oficialul a mai precizat că, până la sfârșitul reuniunii, intențiile lui Putin erau clare: înfrângerea militanților Statului Islamic și sprijinirea lui Assad.
„Avem claritate asupra obiectivelor lor. Obiectivele lor sunt să urmărească ISIL și să sprijine guvernul”, a spus oficialul american, folosind o referință alternativă pentru Statul Islamic.
Asupra Ucrainei, Obama a reiterat sprijinul Statelor Unite pentru suveranitatea și integritatea teritorială a acestei țări și a declarat că SUA văd o ocazie pentru progrese după așa-numitele acorduri de pace de la Minsk.
Dar el și-a exprimat îngrijorarea cu privire la punerea în aplicare a pactului, inclusiv față de planurile separatiștilor de a organiza alegeri locale „ilegale”, adaugă Reuters.