1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialEvazioniștii din București și Ilfov, în atenția anchetatorilor. Prejudiciul, 250.000 de euro

Evazioniștii din București și Ilfov, în atenția anchetatorilor. Prejudiciul, 250.000 de euro

Polițiștii efectuează, marți, șase percheziții, în București și Ilfov, la persoane bănuite că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ 250.000 de euro, prin evaziune fiscală în domeniul comercializării de obiecte sanitare, informează Poliția Română.

În acest dosar sunt vizate două persoane, un bărbat și o femeie, de 33, respectiv 31 de ani.

Perchezițiile au loc la domiciliul persoanelor vizate, precum și la sediile și punctele de lucru ale societăților administrate de acestea.

Din cercetări a reieşit că, reprezentanții unei firme, cu obiect de activitate comercializarea de obiecte sanitare, ar fi creat un circuit evazionist, cu scopul eludării plății taxelor către bugetul de stat.

În fapt, aceștia ar fi înregistrat în contabilitate, în perioada aprilie 2011- decembrie 2014,  achiziții fictive de produse de la 14 societăți comerciale, cauzând un prejudiciu de aproximativ 250.000 de euro. 

Dosarul penal este instrumentat de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Cele mai citite

Crin Antonescu va fi candidatul comun al Coaliției la prezidențiale

Crin Antonescu va fi susținut de PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților la funcția de președinte al României Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de...

Ilie Bolojan: PSD are dreptul să propună premierul, conform aritmeticii parlamentare

Bolojan a subliniat importanța respectului între partenerii de coaliție și necesitatea de a asigura stabilitate politică în România Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...
Ultima oră
Pe aceeași temă