-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialIniţiere în tainele artelor japoneze

Iniţiere în tainele artelor japoneze

La Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii (CMSN) Galaţi se fac ultimele  pregătiri pentru o sesiune de cursuri de iniţiere în Ikebana, arta japoneză a aranjării florilor şi în Sumi-E, tehnică asiatică de pictură, care vor fi organizate la pavilionul de la grădina botanică din luna martie şi până în iulie.

Cursurile sunt organizate de Asociaţia româno-japoneză Himawary din Iaşi. Un curs durează o lună, cuprinde patru şedinţe de iniţiere şi costă 90 lei. CMSN va beneficia de gratuitate în iniţierea lucrătorilor din cadrul Secţiei Grădina Botanică. Cursul de la CMSN îşi propune să-i iniţieze pe cei interesaţi în tainele ikebana, pornind de la realizarea unor aranjamente simple şi continuând cu elaborarea creaţiilor ikebana moderne.

Cursul de Ikebana va aborda următoarele teme: introducere în arta aranjării florilor, secrete ale menţinerii vieţii florilor tăiate, tehnici şi instrumente utilizate în arta florală, aranjamente Ikebana de bază (Moribana, Nageire, Jiyuka) şi aranjamente florale moderne pentru diferite ocazii. Cursurile sunt foarte utile şi pentru cei care au o ocupaţie în domeniul horticulturii şi comerţului cu flori. Sumi-E reprezintă o tehnică asiatică de pictură ce vizează utilizarea tuşului sumi, în diferite concentraţii, pentru reprezentarea formelor şi liniilor artistice.

Sumi-E nu vizează redarea fidelă a realităţii ci doreşte să surprindă privitorul printr-o metaforă plastică. În urma absolvirii acestui curs, participanţii vor stăpâni tehnicile esenţiale ale acestei arte şi vor avea ocazia să participe cu lucrări la două expoziţii de sumi-E.

„Cele două cursuri se adresează tuturor persoanelor pasionate de frumos, indiferent de vârstă şi ocupaţie, celor pasionaţi de cultura japoneză tradiţională şi modernă, precum şi celor care iubesc pictura şi doresc să îşi petreacă timpul liber într-un mod creativ”, ne-a declarat Florin Matei, purtătorul de cuvânt al CMSN Galaţi.

„Mătăsarul” – exponatul lunii februarie

Din această lună, CMSN iniţiază seria de evenimente „Exponatul lunii” pentru prezentarea unor piese sau ansambluri de piese cu valoare ştiinţifică din patrimoniul muzeului. În februarie, exponatul lunii este „Mătăsarul”, o pasăre din familia Bombycillidae, de mărimea graurului, cu care, de altfel, se asociază, uneori, în căutarea hranei. Cuibăreşte în pădurile de conifere din nordul Europei, Asiei şi al Americii de Nord. Specialiştii CMSN spun că în ţara noastră, este oaspete de iarnă, apărând uneori în stoluri mari, sub forma unor invazii, alteori, în stoluri mici. Pe la sfârşitul lui aprilie, pleacă spre locurile de cuibărire aflate la mii de kilometri distanţă. Frumuseţea acestei păsări cu penajul mătăsos, care i-a şi dat denumirea populară, şi faptul că apare accidental pe meleagurile noastre au făcut ca mătăsarul să fie ales exponatul lunii februarie. Mătăsarii au ca semn distinctiv moţul mătăsos din creştetul capului care le-a dat şi numele. Moţul masculului este mai lung şi mai bogat decât al femelei. Lungimea corpului este de 18 cm, anvergura aripilor de 32-35 cm şi greutatea de 50-70 g. Cuibul este construit în arborii de molid sau pin, din crenguţe şi muşchi, căptuşit cu paie şi pene. Femela depune 4-6 oua în mai-iunie şi cloceşte timp de 14 zile. Puii părăsesc cuibul după aproximativ 20 zile. Vara, mătăsarul se hrăneşte cu insecte iar iarna cu diferite fructe de pădure şi fructe rămase neculese din livezi.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă