1258: Mongolii cuceresc oraşul Bagdad, distrugând astfel Califatul Abbasid
1306: Robert Bruce îl ucide pe John Comyn în faţa altarului bisericii Greyfriars, moment ce marchează începutul rezistenţei armate a scoţienilor (Războaiele Scoţiene de Independenţă)
1355: Regele Ludovic I al Ungariei confirmă înţelegerea cu Nicolae Alexandru, care în schimbul unor garanţii de securitate, a acceptat suzeranitatea regală maghiară asupra Valahiei Transalpine („Ţara Românească”)
1388: Prima menţiune documentară a oraşului-cetate Suceava, drept capitală a statului feudal Moldova
Cetatea de Scaun a Sucevei face parte din sistemul de fortificaţii al Moldovei, fiind ridicată în perioada mijlocie a domniei lui Petru I (1375 -1391), primul atestat fiind un document din 10 februarie 1388, emis din „fortul muşatin” care a fost nucleul iniţial al Cetăţii de Scaun.
Cercetările arheologice au stabilit că în a doua jumătate a secolului al XV-lea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457 – 1504), au fost făcute cele mai ample lucrări de lărgire şi amplificare a eşafodajului defensiv al cetăţii.
Citeşte şi: Cetatea de Scaun din Suceava va fi reamenajata cu 13 milioane de euro
Stravechile capitale ale Moldovei
1567: Lordul Darnley, cel de-al doilea soţ al reginei Mary a Scoţiei este găsit strangulat, după explozia petrecută în casa Kirk o’ Field din Edinburgh, Scoţia
1763: În urma Tratatului de pace de la Paris, Franţa a cedat Marii Britanii regiunea Quebec (Canada) şi teritoriile din America de Nord, de la est de râul Mississippi
1798: Louis Alexandre Berthier invadează Roma, proclamând Republica Romană pe 10 februarie şi luându-l (pe 20 februarie) prizonier pe Papa Pius VI
1814: Războaiele napoleoniene: Batalia de la Champaubert finalizată prin victoria trupelor franceze împotriva trupelor aliate ale Rusiei şi Prusiei
1819: Simon Bolivar este numit preşedinte al Venezuielei şi comandant suprem al armatei revoluţionare
1840: Regina Victoria a Marii Britanii se căsătoreşte cu prinţul Albert de Saxe-Coburg-Gotha
1841: Intră în vigoare „Actul uniunii”, ce confirmă oficial unirea Canadei Superioare cu Canada Inferioară (act ce fusese semnat în 1840)
1846: Bătălia de la Sobraon, ultimul conflict armat din primul război Ango-Sikh şi încheiat cu victoria britanicilor
1861: Jefferson Davis este anunţat telegrafic de faptul că a fost ales provizoriu Preşedinte al Statelor Confederate ale Americii
1864: Adoptarea legii pentru organizarea Armatei Române
1867: Are loc, la Iaşi, premiera primei drame istorice importante din istoria dramaturgiei românesti, „Răzvan vodă”, de Bogdan Petriceicu Haşdeu
1904: Împăratul Japoniei declară oficial război Rusiei, condamnând pretenţiile ruseşti asupra Coreei şi Manciuriei
1930: Revolta Yên Bái din Indochina franceză
1933: Ernie Schaaf este făcut KO de către Primo Carnera, în runda a 13-a din meciul de box susţinut în ringul din Madison Square Garden. Ernie Schaaf moare din cauza leziunilor patru zile mai târziu
1938: Dizolvarea guvernului Octavian Goga – A.C. Cuza de către Carol al II-lea
Guvernul Goga nu a rezistat decât 44 de zile (28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938), fiind format de Partidul Naţional Creştin din România – rezultat al fuziunii Ligii Apărării Naţional Creştine conduse de A.C. Cuza şi Partidul Naţional Agrar ce îl avea drept preşedinte pe poetul Octavian Goga.
În urma dizolvării guvernului, regele Carol al II-lea instituie dictatura personală (rămasă în istorie sub numele de dictatura carlistă) şi îl numeşte în fruntea guvernului pe patriarhul Miron Cristea.
Constituţia de la 1923 este suspendată, fiind elaborată şi promulgată pe 27 februarie 1938 o nouă Constituţie, ce prevedea largi prerogative de natură executivă şi legislativă acordate regelui. Câteva săptâmani mai târziu, într-un act de decapitare a opoziţiei, Carol al II-lea promulgă decretul-lege prin care erau dizolvate toate asociaţiile, grupările şi partidele politice.
Printre puţinele acte pe care a apucat să le dea Guvernul Goga se numără controversatul Decret nr. 169 de revizuire a cetăţeniei, din 21 ianuarie 1938, şi care prevedea că evreii cetăţeni români trebuie să îşi redovedească prin acte, în termen de 20 de zile de la afişarea listelor, dreptul la cetăţenia română, primită în conformitate cu prevederile legii din 1924. Cea din urma, împreună cu Constituţia din 1923, transpunea în practică prevederile „Tratatului asupa minorităţilor”, semnat în 1919 de guvernul român şi Puterile aliate. În fapt, această lege prevedea ca toate persoanele (foşti cetăţeni ai Austro-Ungariei şi Republicii Federative Sovietice Socialiste Ruse) cu domiciliul administrativ în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş la 1 decembrie 1918, în Bucovina la 28 noiembrie 1918 şi în fosta Basarabie ţaristă la 9 aprilie 1918, dobîndeau cetăţenia română, cu drepturi depline.
În urma Decretului emis de Guvernul Goga, au fost verificate hârtiile doveditoare ale dreptului la cetăţenie pentru mai mult de 600 de mii de evrei, din care 36.5% (peste 225 de mii) şi-au pierdut-o, fiindu-le emise acte de identitate cu valabilitate de un an şi posibilitate de prelungire, adică fiind trataţi juridic precum străini fără paşaport.
Justificarea oficială a acestui demers era aceea ca în perioada 1919-1924, pe teritoriul României pătrunseseră fără drept evrei din alte zone ale Austro-Ungariei şi Rusiei decât cele prevăzute în Tratatul din 1919.
Octavian Goga moare în acelaşi an, pe 7 mai 1938, în urma unul atac cerebral, fiind îngropat cu funeralii naţionale ce au durat trei zile, la Ateneul Român din Bucureşti. A fost înmormântat, conform propriei dorinţe, la conacul său din Ciucea.
Citeşte şi: Soţia scriitorului Octavian Goga a fost agent SS
Secretele Castelului Goga din Ciucea
1940: URSS începe deportarea în masă spre Siberia a cetăţenilor polonezi din Polonia estică, ocupată de trupele sovietice
1941: Marea Britanie rupe relaţiile diplomatice cu România şi extinde asupra ei măsurile de blocadă
1942: Primul Disc de Aur a fost decernat de Compania RCA VICTOR americanului Glenn Miller, pentru melodia „Chatta Nooga Choo Choo”
1943: Bătălia de la Krasny Bor (cel de-al Doilea Război Mondial) – lupte între armata germană şi cea sovietică pentru despresurarea completă a oraşului Leningrad
1945: Armata 1 română începe atacul (10 februarie – 18 martie) asupra bastionului german din Muntii Jurovina (Cehoslovacia)
1947: Delegaţia Guvernului român semnează, la Paris, Tratatul de pace cu Puterile Aliate şi Asociate. României i se recunosc drepturile legitime asupra Transilvaniei de Nord şi i se impune plata unor despăgubiri, în contul reparaţiilor de război
Citeşte şi: Jaful autorizat
1955: România şi Iugoslavia au semnat un acord cu privire la stabilirea regulilor de navigaţie în sectorul comun al Dunării
1962: Schimb de prizonieri între americani şi sovietici – Gary Powers, pilotul avionului-spion U2 american şi spionul sovietic Rudolf Abel
Capturarea pilotului american Francis Gary Powers şi schimbul ulterior de prizonieri dintre SUA şi URSS a pus bazele unei noi ere în relaţiile dintre cele două ţări, modificând cursul istoriei ce începuse după istorica întâlnire dintre preşedintele american Eisenhower şi omologul său sovietic Nikita Hrusciov ce avusese loc în septembrie 1959, în care liderii celor două super-puteri doreau să stabilească o întelegere politică.
Circumstanţele incidentului şi informaţiile contradictorii au determinat apariţia unor adevărate teorii ale conspiraţiei avându-i drept actori pe CIA, NSA, Gary Powers şi, surprinzător sau nu, pe Lee Harvey Oswald (unul dintre cei nouă falşi dezertori ce fuseseră plasaţi în URSS în februarie 1960 şi acelasi care, trei ani mai târziu, avea să îl ucidă, într-un alt episod controversat şi încă pe nedeplin clarificat, pe preşedintele John F. Kennedy).
Pe 1 mai 1960, avionul spion din seria U-2 zbura deasupra regiunii Sverdlovsk din partea centrala a URSS (in apropiere de orasul Ekaterinburg), aflam dintr-un raport desecretizat în 1992 de CIA, misiunea sa planificată de 9 ore – pornită de la Peshawar (Pakistan) şi urmând a se termina undeva, pe coasta norvegiană – fiind de a fotografia zone suspectate că ar fi adăpostit arme nucleare şi câmpuri de aterizare pentru bombardiere.
Asupra avionului american au fost lansate 14 rachete de către lansatoarele de rachete sol-aer V75 (nici această informaţie nu a fost clarificată de CIA, alte rapoarte indicând că în zonă nu s-ar fi aflat decât două lansatoare de rachete), fiind de asemenea urmărit de două MIG-19. După ce avionul este lovit de suflul exploziei uneia dintre rachete şi sunt avariate atât coada avionului cât şi aripile, experimentatul pilot Gary Powers (născut în 1929, Powers era pilot de luptă în escadronul strategic 468 şi veteran în zborurile de recunoaştere) reuşeşte să se catapulteze de la o înălţime de 70000 de picioare şi, pare-se, leşină înainte de impactul cu solul (iarăşi rapoartele CIA nu sunt foarte clare în această privinţă), căzând aproape de baza sovietică (dacă ar fi cazut un kilometru şi ceva la dreapta şi nu la stânga, cel mai probabil ar fi scăpat, menţionează aceleaşi rapoarte).
Powers, care preferase să nu utilizeze acul otrăvit pe care îl avea în dotare, este preluat de KGB (ceea ce a stârnit nemulţumirea oficialilor militari) şi interogat la Moscova, în celebrul sediul KGB din Piaţa Dzerzhinsky (astăzi Piaţa Lubyanskaya).
Powers este judecat, pledează vinovat şi este condamnat la 10 ani de închisoare de un tribunal sovietic militar. După ce ispăşeşte 18 luni din pedeapsă într-o inchisoare de lângă Moscova, este eliberat într-un schimb secret de prizonieri pe aşa-numitul „pod al spionilor„ (podul Glienicke ce lega Berlinul de Vest de Potsdam din RFG), fiind schimbat cu un spion rus, cunoscut sub numele de Rudolph Abel. Cel din urmă (pe numele său adevărat William „Willi” Genrikovici Fisher) era un britanic născut din părinţi ruşi evrei din Odessa, care emigrase în URSS în 1920 şi începuse să lucreze pentru KGB după cel de-al Doilea Război Mondial.
Prins şi condamnat în 1957 pentru implicarea sa în cazul Hollow Nickel, la 45 de ani de închisoare, a fost schimbat cu pilotul american şi, după revenirea în URSS, agenţia rusă de spionaj a creat un adevărat mit în jurul său, pentru a ascunde faptul că, de fapt, în cei opt ani de rezidenţă ilegală pe teritoriu american, nu realizase nicio operaţiune importantă. Fisher ajunge astfel să ţină conferinţe (fiind angajat acum oficial al KGB) inclusiv copiilor de şcoală despre munca de spionaj.
Moartea sa a survenit în noiembrie 1971, în urma complicaţiilor provocate de cancerul la plămâni, iar cenuşa sa a fost îngropată în Cimitirul Donskoy din Moscova sub numele lui adevărat, loc unde oficialii ruşi au invitat ulterior corespondenţi ai unor publicaţii occidentale pentru a se convinge de adevărata identitate a celui despre care spunea că nu a cedat (conform informaţiilor publicate în 2010 în cartea lui Giles Whittell, „A True Story of the Cold War: Bridge of Spies”)
Revenit în State, Gary Powers este supus unei anchete prelungite, fiind în cele din urmă absolvit de vreo vină de către comitetul senatorial american însărcinat cu anchetarea sa. Lucrează ca pilot de încercare la Lokheed până în 1970, când este concediat ca urmare a publicării cărţii „Operation Overflight: A memoir of the U-2 incident”, şi apoi ca pilot de elicopter pentru o staţie de televiziune din Los Angeles. Moare la manşă, în august 1977, prăbuşindu-se cu elicopterul pe care îl pilota şi care rămăsese fără combustibil.
Povestea lui Powers este însă mult mai controversată, existând multe voci – mai ales în lipsa unor documente NSA desecretizate care să le susţină pe cele făcute publice de CIA – care afirmă că, de fapt, departe de a fi nevoit să se catapulteze de la 70000 de picioare (21336 m), pilotul a coborât uşor avionul până spre 34000 de picioare (10363 metri), a schimbat cursul, dispărând de pe radarele americane, după care s-a catapultat fără probleme deosebite şi a fugit, petrecându-şi noaptea într-un club de noapte din Svedlovsk.
Documente declasificate ale CIA indică faptul că, după eliberarea sa şi la vremea anchetei minuţioase ce a urmat revenirii sale în State, au existat multe persoane din agenţia de spionaj care nu credeau în nevinovăţia lui Powers, considerând că acesta fusese hipnotizat, drogat sau chiar îi fuseseră aplicate tehnici specifice de „spălare a creierului”, pentru a-l determina să raporteze incidentul altfel decât se întâmplase.
Una dintre multele teorii conspiraţioniste vehiculate la vremea respectivă a fost că de fapt ruşii aflaseră de programatul zbor de la Lee Harvey Oswald (fost operator de radar la baza de avioane U2 din Japonia). O altă variantă care susţinea nevinovăţia lui Powers – neconfirmată în lipsa unor documente relevante care să fie facute publice de NSA – era aceea că avionul prăbuşit era de fapt un MIG sovietic lovit de una dintre rachetele îndreptate spre avionul american, avion al cărui pilot a murit după ce se paraşutase şi a cărui urmă pe radar semăna cu cea descrisă de NSA ca fiind avionul american care nu s-ar fi prăbuşit astfel unde menţionase pilotul acestuia.
Conform unui articol din London Times din mai 2010, cu câteva săptămâni înainte de moartea sa ciudată în accidentul de elicopter, Powers însuşi declara că nu crede în povestea doborârii avionului său de către o rachetă sovietică ci, mai degrabă, într-un sabotaj al CIA menit să submineze posibilitatea unei înţelegeri politice între Eisenhower şi Hrusciov, a căror istorica întâlnire avusese loc la Washington în septembrie 1959. Într-un alt interviu acordat în iunie 2010 publicaţiei Rusia Today, fiul său Francis Gary Powers Jr. afirma că tatăl său a fost şocat la revenirea în SUA să afle ca era considerat un trădător.
În orice caz, povestea prăbuşirii avionului de spionaj U2, numit de CIA „avionul de spionaj invulnerabil” reprezintă un alt episod neguros din istoria CIA şi a Războiului Rece, şi probabil, dincolo de controverse şi teorii ale conspiraţiei, adevărul a murit odată cu unul dintre protagoniştii săi, în misteriosul accident de elicopter din 1977 în care Francis Gary Power şi-a pierdut viaţa.
La Muzeul Războiului Rece din SUA, fondat de fiul acestuia, Francis Gary Power Jr. şi de John C. Welch pot fi văzute artefacte din timpul Războiului Rece, inclusiv fotografii cu Francis Gary Powers din timpul procesului intentat împotriva sa de autorităţile sovietice, casca acestuia de pilot şi costumul pe care îl purta în momentul schimbului de prizonieri ruso-american.
1964: Accidentul Melbourne-Voyager: Portavionul HMAS Melbourne se ciocneşte de distrugătorul HMAS Voyager, în largul coastelor de sud ale ţinutului New South Wales, Australia, accident ce duce la moartea a 82 de membri din ambele echipaje
1965: Adunarea Generală a ONU alege România ca membru al Consiliului Economic şi Social pentru o perioadă de trei ani
1967: Este ratificat cel de-al 25-lea Amendament la Constituţia SUA
1968: Se înfiinţeaza Societatea de Ştiinţe Istorice din România
1989: Ron Brown devine primul afro-american ales preşedinte al unui partid important din SUA (i.e. Partidul Democrat)
1996: Maestrul internaţional de şah Garry Kasparov este învins pentru prima oară de un computer (supercomputerul IBM Deep Blue)
2003: Franţa şi Belgia se opun, la NATO, cererilor americane privind acordarea de sprijin pentru Turcia, în cazul unui atac împotriva Irakului. Franţa, Rusia şi Germania adoptă o declaraţie comună, care se referă la prelungirea inspecţiilor din Irak
2009: Sateliţii de comunicaţii Iridium 33 şi Kosmos-2251 se ciocnesc pe orbită, ducând la distrugerea ambilor sateliţi
NAŞTERI CELEBRE
1606: Christine Marie a Franţei, regentă a Savoiei, fiica regelui Henric al IV-lea al Franţei (d. 1663)
1810: Miklós Barabás, pictor român de etnie maghiară
1815: Constantin Bosianu, jurist şi politician român (d. 1882)
1836: Grigore Ştefănescu, geolog şi paleontolog român, membru al Academiei Române (d. 1911)
1843: Adelina Patti, soprană italiană (d. 1919)
1873: Haralambie Lecca, scriitor român (d. 1920)
1881: Nicolae M. Popescu, preot şi istoric român, membru al Academiei Române (d. 1963)
1885: Traian Pop, jurist român (d. 1960)
1890: Boris Pasternak, poet şi prozator rus, laureat al Premiului Nobel (d. 1960)
1898: Bertolt Brecht, dramaturg german (d. 1956)
1902: Anton Holban, scriitor român (d. 1937)
1902: Walter Houser Brattain, fizician american, laureat al Premiului Nobel (d. 1987), supranumit „parintele tranzistorului”
1910: Maria Cebotari, soprană româncă (d. 1949)
1919: Iustin Pârvu, duhovinc român
1922: Arpad Gonz, politician maghiar
1925: Pierre Mondy, actor şi regizor francez (d. 2012)
1930: Ioanichie Bălan, scriitor, duhovnic şi arhimandrit român (d. 2007)
1931: Thomas Bernhard, scriitor austriac (d. 1989)
1933: Victor Rebengiuc, actor român de teatru şi film
1940: Maria Butaciu, interpretă româncă de muzică populară
1983: Lucian Goian, fotbalist român
DECESE CELEBRE
1755: Montesquieu (Charles-Louis de Secondat, baron de la Brede) scriitor şi filosof iluminist francez (n. 1689)
1829: Papa Leon al XII-lea (n. 1760)
1837: A.S. Puşkin, scriitor rus (n. 1799) – moare în urma unui duel cu Georges D’Anthes
Unul dintre cei mai mari scriitori ai Rusiei, cel despre care se spune că a inventat limba rusă modernă, s-a născut pe 6 iunie 1799 (pe stil vechi) la Moscova, într-o veche dar săracă familie aristocratică, având şi rădăcini africane. Mama sa era stră-strănepoata lui Ibrahim Gannibal, fiul unui conducător din Abisinia (azi Etiopia) sau Ciad – detaliile privitoare la biografia sa sunt controversate, în orice caz majoritatea istoricilor situează locul său de nastere în Etiopia – ce fusese botezat în religie ortodoxă, avându-l naş pe însuşi ţarul Petru cel Mare, sub comanda căruia a şi luptat ulterior ca inginer de artilerie.
În timpul vieţii, Puskin nu era faimos doar datorită calităţilor sale artistice ci şi iubirilor sale. La 34 de ani o întâlneşte pe Natalia Gonchearova, dragostea vieţii sale ce i-a dăruit ulterior patru copii şi i-a adus, indirect, şi moartea. După nenumarate dueluri – lucru comun în epocă – îşi găseşte sfârşitul de glonţ, pe 29 ianuarie 1837 (10 februarie pe stil nou), într-un duel împotriva baronului francez Gorges D’Anthes, care îi curtase nepermis soţia. Moartea sa a fost prilej de doliu naţional, de la Moscova şi până în Urali, la înmormantarea sa dorind să participe mii de oameni.
De altfel, conform unui descendent al marelui poet, Georgy Galin, deşi uciderea lui Puskin în duel nu a provocat cine ştie ce emoţie publică în Franţa natală a ucigaşului, însăşi fiica acestuia a reacţionat dramatic la aflarea veştii, tensiunile tată-fiică atingând o asemenea amploare încât primul a fost nevoit să o interneze într-un spital de boli mintale.
Puşkin, întemeietorul literaturii ruse moderne, a utilizat în nenumăratele sale poeme, poveşti şi piese de teatru limba de toate zilele, fiind primul care a amestecat slavona veche cu rusa vorbită, conferind astfel scriiturii sale accentele melodioase pe care au încercat ulterior să i le copieze nenumăraţi epigoni.
Absolvent al unui liceu de elită dedicat aristocraţiei ruse, Puşkin îşi face debutul literar foarte devreme, publicând primul său poem la doar 15 ani, în ziarul The Messenger of Europe. Având o viaţă aventuroasă şi uşor frivolă în anii de după finalizarea studiilor, Puşkin s-a arătat interesat şi de mişcările sociale din ţara sa, devenind prieten cu unii dintre membrii mişcării radicale ce vor participa mai târziu la Revolta din Decembrie (1825), fără a se implica însă activ în acţiunile mişcării.
În 1820 scrie „Ode to Liberty”, unul dintre poemele revoluţionare care i-au atras furia Ţarului Alexandru I, fiind exilat din Sankt Petersburg (unde se afla, de pe vremea lui Petru cel Mare, curtea ţaristă) vreme de 6 ani. Este perioada în care călătoreşte prin Cauzaz şi Crimeea, fiind apoi transferat la Chişinău, unde petrece trei ani. Descoperă poemele lui George Byron şi în scurtă vreme devine liderul mişcării romantice ruseşti. În perioada 1820-1823 începe câteva dintre poemele sale faimoase, printre care „Fântâna din Bakhchisarai”.
Transferat la Odessa, în urma ajutorului dat de prietenii influenţi de la curte, Puşkin îşî continuă viaţa socială tumultoasă, fiind implicat atât în activităţi artistice cât şi în legături amoroase notorii în epocă, dar finalizeaza şi poemul „Fântâna din Bakhchisarai” şi primul capitol din „Evgheni Oneghin”.
Apropierea manifestă de ateism (descoperită de guvernanţi prin interceptarea corespondenţei personale) determină o nouă exilare, de aceasta dată la moşia mamei sale Mikhaylovskoye din nordul Rusiei, prilej de fervoare artistică (finalizează „Ţiganii”, tragedia istorică „Boris Godunov”, cel de-al doilea capitol din „Evgheni Oneghin”).
Puşkin primeşte în fine permisiunea de a reveni la Moscova, după înnăbuşirea Revoltei din Decembrie (finalizată cu executarea multora din foştii săi prieteni şi colegi de liceu), după ce îi scrie noului Ţar Nicolae I şi este atent anchetat pentru a se descoperi care fusese implicarea lui în revoltă. Sub atenta supraveghere şi cenzura ţaristă, Puşkin află că întoarcerea sa este condiţionată de aprobarea autorităţilor pentru orice fel de călătorie, precum şi orice lucrare publicată sau citită în public.
În 1829 o cunoaşte şi se logodeşte cu Natalia Gonchearova iar în toamna anului 1830, în timpul unei calatorii în interes de familie la moşia Boldino, se îmbolnăveşte de holeră, cele trei luni petrecute acolo fiind poate cele mai prolifice din întreaga sa viaţă artistică.
Căsătoria din 1831 şi mutarea noi familii înapoi în Sankt Petersburg îi schimbă viaţa, în principal datorită succesului extraordinar pe care îl are la curte proaspăta sa soţie. Se pare că este şi motivul pentru care Ţarul Nicolae I, el însuşi mare admirator al Nataliei, îi acordă lui Puşkin o măruntă poziţie în sistemul judiciar, acordată prin tradiţie vlăstarelor aristocratice ruseşti.
Viaţa luxoasă pe care o impunea prezenţa la curte, necesitatea de a avea grijă şi de cele două surori nemăritate şi acoperirea datoriilor făcute în numele moştenirii părinteşti de fratele său, îi ingreunează situaţia financiară în asemenea măsură încât este nevoit să solicite un împrumut, şi mai ales permisiunea de a publica din nou, pentru a-şi acoperi cheltuielile.
Acestea sunt circumstanţele în care, înglodat în datorii pe plan financiar şi înconjurat de voci critice care îi considerau creaţia artistică depaşită, izbucneşte în 1935 un scandal amoros avându-i protagonişti pe soţia sa şi pe un tânăr imigrant francez ce o curtase insistent vreme de doi ani, George Dantes (D’Anthes). După o primă provocare la duel din partea lui Puşkin, retrasă după ce află că D’Anthes o iubea chipurile de fapt pe sora Nataliei (cu care se şi căsătoreşte în 1837), francezul continuă să îi curteze, încă şi mai tenace, soţia, ceea ce duce la o nouă provocare la duel. Înfruntarea are loc pe 27 ianuarie 1837 (8 februarie pe stil nou) şi Puşkin este rănit grav, murind două zile mai târziu.
Înmormantarea lui Puşkin păstrează un dramatism la fel de mare ca întreaga sa viaţă. De teama unei revolte populare (mii de oameni din toate categoriile sociale veniseră să îşi prezinte condoleanţe), Puşkin a fost îngropat în secret, cu o zi înaintea ceremoniei religioase de înmormântare anunţate oficial, la Mânăstirea Svyate Gory de lângă moşia părintească de la Mikhaylovskoye, alături de mama sa. Mormântul său a devenit loc de pelerinaj pentru toţi cei care îi admiră opera, ca şi pentru iubitorii de literatură în general.
„Ţiganii-n larmă fără frâu
Prin Basarabia colindă.
Azi fac popas pe-un ţârm de râu
Şi corturi vechi pornesc să-ntindă.
Voioşi şi liberi umblă toţi,
Au paşnic somn sub cer şi boare;
Iar printre spiţele de roţi
Ce-abia se văd de sub covoare
Mijeşte-un foc; ţiganii-n jur
Fierb cina lor; pe câmp, deoparte,
Pasc caii; după cortul sur,
Un urs stă tolănit pe-o parte.
………..
EPILOG
Cu vraja cântecului trainic,
Din amintiri, dintre răstrişti,
Vedenii, înviate tainic,
Ies anii mei, când dulci, când trişti….”
(„Ţiganii” – A.M. Puşkin, „Poeme”, traducere de George Lesnea, editura Junimea 1972)
1868: David Brewster, fizician scoţian (n. 1781)
1880: Adolphe Crémieux, avocat şi politician francez de origine ebraică (n. 1796)
1918: Abdul-Hamid al II-lea, sultan otoman (n. 1842)
1923: Wilhelm Conrad Röntgen, fizician german, laureat al Premiului Nobel (n. 1845), descoperitorul razelor X
1932: Edgar Wallace, scriitor englez (n. 1875)
1934: Vasile Goldiş, politician român, membru de onoare al Academiei Române (n. 1862)
Diadema cu 120 de briliante care i-a apartinut unionistului Vasile Goldis, recuperata
1939: Papa Pius al XI-lea (n. 1857)
1955: Sonia Cluceru, actriţă româncă (n. 1892)
1997: Constantin Drâmbă, astronom şi matematician român, membru al Academiei Române (n. 1907)
2004: Nae Bădulescu, jurnalist de reportaj; a lucrat la posturile de radio „Europa Liberă” şi BBC (n. 1962)
2005: Arthur Miller, celebru dramaturg american
