1461: Episod din Războiul Rozelor – bătălia de la Crucea lui Mortimer în Anglia
1653: Este atestat documentar oraşul New Amsterdam (numit ulterior Orasul New York)
1848: Soseşte în rada portului San Francisco prima navă cu imigranţi chinezi veniţi să caute aur în California
1868: Forţele pro-imperiale capturează castelul Osaka aparţinând şogunatului Tokugawa şi îl ard din temelii
1899: Conferinţa Premierilor de la Melbourne decide stabilirea capitalei Australia la Canberra
Este vorba de întâlnirea periodică a şefilor guvernelor celor şase state din care este formată Australia
1901: Au loc funeraliile Reginei Victoria a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei, Împărateasă a Indiei
1922: Este publicată opera Ulise a lui James Joyce
1934: Este fondată Banca de Import-Export a SUA
1935: Leonarde Keeler testează pentru prima oară maşina sa poligraf profesională, cunoscută sub numele de detector de minciuni
1943: Trupele Axei de la Stalingrad se predau Armatei Roşii, în ultimul act al Bătăliei pentru Stalingrad
1971: Uganda – vine la putere Idi Amin
Rămas in istorie ca unul dintre cei mai sângeroşi dictatori de pe continentul african, Idi Amin s-a autoproclamat preşedinte pe viaţă al Ugandei şi a început ulterior o campanie de epurare politică şi etnică ce a dus la moartea sau dispariţia a peste 500 de mii de oameni.
Fostul campion de box de categorie grea şi ofiţer în armata regală britanică a instituit în cei nouă ani în care a condus destinele ţării sale un regim de teroare, reuşind în acelaşi timp să îşi creeze în presa internaţională o mare notorietate prin acţiunile sale (a introdus purtarea fustelor mini sau difuzarea muzicii hippie, i-a transmis o celebră scrisoare preşedintelui Nixon în care îşi exprima speranţa că acesta îşi va reveni după scandalul Watergate).
Se spunea despre el că hrănea crocodili cu trupurile victimelor sale şi că ţinea în frigider capetele inamicilor ucişi, dar şi că era un mare admirator al lui Hitler. Obsedat de ideea cuceririi ţării vecine, Tanzania, a întreprins acţiuni militare împotriva acesteia, lucru care, de altfel, i-a cauzat şi căderea, după un contraatac al armatei tanzaniene fiind obligat să abdice şi să fugă din ţară, în 1979. A murit în exil, 24 de ani mai târziu, în Arabia Saudită.
În 1972, Idi Amin decretează expulzarea tuturor persoanelor de origine asiatică din Uganda, acordându-le doar 90 de zile pentru a părăsi ţara, fără a avea voie să ia bani asupra lor şi având dreptul să poarte bagaje nu mai grele de 30 de kilograme. Este înfiinţat un departament special care să se ocupe de gestionarea proprietăţilor confiscate de la cei expulzaţi.
Economia ugandeză a avut de suferit (asiaticii detineau mari companii in Uganda) în urma acestui act fără precedent şi presedintele ugandez Obote emite în 1982 legea ce reglementa statutul proprietăţilor expropriate, ca parte a unui plan pe scară largă de încurajare a creşterii economice din Uganda.
Prin această lege au fost retrocedate proprietăţile confiscate, făcându-se eforturi pentru localizarea celor goniţi cu 10 ani în urmă de Idi Amin şi încurajarea reîntoarcerii lor în Uganda. În urma acestei epurări etnice pe scară largă, au fost expulzaţi din Uganda peste 65000 de persoane, mulţi dintre ei cetăţeni ugandezi de două sau chiar trei generaţii.
Dintre aceştia nu se ştie exact soarta a peste douăzeci de mii. Majoritatea indienilor din Uganda aveau dublă cetăţenie şi au emigrat în Marea Britanie (care a primit în total peste 27000 de refugiati ugandezi). Alţii au devenit apatrizi dupa ce le-a fost revocată cetăţenia ugandeză; aproximativ 6000 au emigrat în Canada, 4500 în India, încă circa 2500 în Kenya vecină, restul în diverse alte ţări (Germania Federală, Statele Unite, Australia).
1972: Duminica sângeroasă – este distrusă ambasada britanică din Dublin
1982: Masacrul de la Hama – guvernul sirian atacă oraşul Hama
1989: Ultima coloană a armatei sovietice părăseşte oraşul Kabul din Afganistan
2004: Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer atinge pentru prima oară poziţia nr. 1 în clasamentul ATP, poziţie pe care va rămâne o perioadă record de 237 săptămâni consecutive, din 2 februarie 2004 până pe 18 august 2008
2007: Începe cea mai gravă inundaţie din ultimii 300 de ani din Indonezia
NAŞTERI CELEBRE
1650: Nell Gwyn, actriţă engleză (d. 1687)
1754: Charles Maurice de Talleyrand-Perigord, politician francez, Prim Ministru al Franţei
1829: William Stanley, inginer şi inventator englez
1875: Fritz Kreisler, violonist şi compozitor austriaco-american
1878: Alfred Hajos, înotător ungur
1882: James Joyce, scriitor irlandez
1912: Millvina Dean, ultimul supravieţuitor al Titanicului (d. 2009)
1923: Liz Smith, jurnalist american
1924: Jack Clemmons, poliţist american (d. 1998)
Jack Clemmons este faimos în Statele Unite pentru că este primul poliţist care a ajuns la locuinţa lui Marylin Monroe şi a constatat decesul acesteia, în dimineaţa zilei de 5 august 1962, la ora 4:45 AM, el afirmând ulterior că „A fost cea mai evident aranjată scenă a unei morti pe care am văzut-o vreodată…totul arăta prea curat” (sursa: imdb.com)
1927: Stan Getz, saxofonist american (d. 1991) – celebru cântăreţ de soft jazz
1947: Farah Fawcett, actriţă americană (d. 2009) – celebră pentru rolul din serialul de mare succes al anilor ’70, Ingerii lui Charlie
1947: Vladimir Găitan, actor român de teatru şi film
1977: Shakira, cântăreaţă columbiană
1987: Gerard Pique, fotbalist spaniol
DECESE CELEBRE
1250: Eric al XI-lea al Suediei (n. 1216)
1660: Gaston, Duce de Orléans, fiu al regelui Henric al IV-lea al Franţei şi al Mariei de Medici (n. 1608)
1704: Guillaume François Antoine, marchiz de l’Hôpital, matematician francez (n. 1661)
1836: Letizia Ramolino (căsătorită Bonaparte), mama împăratului Napoleon I al Franţei (n. 1750)
1896: Nicolae Beldiceanu, poet român (n. 1844)
1948: Smaranda Brăescu, aviatoare şi paraşutistă româncă de renume mondial (n. 1897)
Măndiţa, cum era alintată în familie, născută în 1897 în satul Hănţeşti (din actualul judeţ Galaţi), şi-a exprimat dorinţa de a deveni “pilotă” încă din adolescenţă. Era anul 1912, doi ani după zborul lui Vlaicu I, planorul construit de inginerul roman Aurel Vlaicu, şi anul în care acelaşi câştiga cinci premii la mitingul aerian de la Aspern, Austria.
Ajunge în preajma piloţilor de la Şcoala Militară de Aviaţie de la Tecuci datorită fratelui sau, Tache Brăescu, pictor şi mare pasionat de aviaţie, unde se loveşte de refuzul comandantului şcolii de a urma cursuri de pilotaj.
Visul său ia o pauză de peste 15 ani, timp în care studiază şi absolveşte cursurile Academiei de Belle Arte din Bucureşti (1928). Sprijinită şi încurajată de germanul Otto Heineke, urmează cursurile şcolii de paraşutism de la Berlin, unde obţine şi brevetul internaţional de paraşutist, efectuând primul salt, de la 600 de metri, pe 5 iulie 1928. Smaranda Brăescu devenea astfel prima femeie paraşutist din România şi a treia din Europa.
Urmează sărituri de la înălţimi din ce în ce mai mari, groaznica accidentare din 1930 de după mitingul aviatic de la Satu Mare, ce o ţintuieşte la pat vreme de jumătate de an şi apoi titlul european la paraşutism în 1931, prin saltul de la o înălţime de 6000 de metri. În urma acestui succes, regele Carol II o decorează cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur.
Smaranda a efectuat saltul în gol fără mască de oxigen şi, după cum singură mărturisea în jurnalul dat publicităţii 80 de ani mai târziu de strănepoţii săi, a fost speriată, şi în acelaşi timp preocupată ca nu cumva să îşi piardă barograful (aparat de masură care îi certifica recordul), izbucnind în plâns: „…Plângeam epuizată, privind ca prin vis linia de argint a Ialomiţei…” (Jurnalul celebrei Smaranda Braescu, Ana Maria şi Tudor Sireteanu, ed. Vremea 2010).
Smaranda Brăescu devine o celebritate în ţară, renumele ei se intinde în întreaga Europa şi trece Oceanul, ajungând până în Statele Unite. Este invitată să încerce doborârea recordului mondial, în cadrul unei încercări ce urma să aibă loc la Sacramento. Ziarul românesc Universul organizează o chetă publică pentru a asigura fondurile necesare deplasării sale în SUA.
Pe 19 mai 1932, Smaranda Brăescu sare de la 24000 de picioare (cca. 7400 m) şi scrie istorie, după un salt ce a durat 25 de minute, recordul său de înălţime fiind doborât la doar câţiva metri abia peste două decenii. Noul record îi aduce faima internaţională şi o a doua baretă la Crucea de Aur pe care o primise în 1931, decoraţie pe care i-o acordă tot regele Carol II, ce era în acelaşi timp şi preşedintele de onoare al Aeroclubului Regal.
Profită de călătoria în SUA pentru a urma şi cursurile prestigioasei şcoli de pilotaj de la Roosvelt Aviation Field, devenind astfel prima aviatoare străină care obţine în SUA brevetul de pilot de avion. Tot în 1932 stabileşte primul record de traversare a Mării Mediterane (6 ore şi 10 minute). Trei ani mai târziu, la bordul primului său avion, rebotezat Aurel Vlaicu, reuşeşte să traverseze Canalul Mânecii.
Celebră în toată lumea, invitată la curţi regale şi fiind prezentă la ceremonii şi evenimente fastuoase alături de aristocraţia internaţională, Smaranda Brăescu îşi purta cu mândrie şi cochetărie celebrele costume tradiţionale româneşti din impresionanta sa colecţie.
Cel de-al Doilea Război Mondial o găseşte pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe Frontul de Est. După 1945 începe calvarul elitei aviatice româneşti şi, odată cu el, şi al paraşutistei şi aviatoarei Smaranda Brăescu. Semnatară, alături de alte personalităţi ale vremii, a unei scrisori de protest adresate delegatului american la Bucureşti şi referitoare la falsificarea alegerilor de către comunişti în noiembrie 1946, se trezeşte anchetată (după ce scrisoarea este remisă de american omologului său sovietic).
După un proces sumar ce a durat doar câteva zile, Smaranda Brăescu este condamnată în contumacie la închisoare.
Cu ajutorul Ellei Negruzzi – prima femeie care a avut dreptul de a pleda în tribunalele din România – reuşeşte să fugă la Iaşi înainte de ancheta propriu-zisă, graţie informaţiilor primite de la prietenii pe care îi mai avea. Se ascunde în via unuia dintre fraţii săi şi scapă de agenţii Siguranţei. Prin diverşi informatori,
Siguranţa află că Smaranda Brăescu se ascundea fie prin mânăstiri, fie prin gospodăriile unor preoţi. Din arhivele CNSAS, conform www.aripiromanesti.ro, drumul ei de aici ajunge până la Cluj, unde este îngrijită de călugariţele greco-catolice de la Congregaţia Surorilor Maicii Domnului din Cluj, după ce suferise pare-se anterior şi o operaţie eşuată de cancer la sân.
Datele referitoare la moartea sa sunt cel puţin controversate. Mormântul său a fost descoperit după căutari minuţioase de către pasionatul său biograf, generalul în rezervă Neculai Staicu-Buciumeni care, punând cap la cap mărturii disparate şi documente, a ajuns în cele din urmă la congregaţia călugariţelor, unde a obţinut inclusiv o fotografie-document în care Smaranda Brăescu apare în haine de călugăriţă.
După documentele şi mărturiile transmise înăuntrul congretaţiei, Staicu-Buciumeni a aflat că paraşutista şi aviatoarea de renume mondial fusese îngropată ca o anonimă, sub un nume de împrumut (Maria Popescu) şi că parcela unde a fost îngropată a fost reconcesionată ulterior de Administraţia Cimitirelor, astfel încât din 1977 peste mormântul Smarandei Braescu s-a suprapus mormântul unei anume Szasz Gerone, identificat printr-o lespede de marmură.
În fine, o notă informativă descoperită întru-un alt fond al Arhivei C.N.S.A.S., anexă la un dosar de negăsit la CNSAS, adânceşte şi mai mult misterul, din document reieşind faptul că în anii ’60 Smaranda Brăescu, în varsta atunci de aproape 70 de ani, se afla în Franţa unde era supusă filajului securitaţii româneşti.
Celebră în perioada interbelică, obligată de comunişti să fugă si să i se piardă urma, glorificată ulterior de propaganda comunistă şi inclusă printre eroinele neamului (vezi cartea lui V. Firoiu, „Amazoanele cerului”), Smaranda Brăescu este astăzi aproape uitată de autorităţi dar ramâne pentru totdeauna în memoria aviaţiei româneşti. În România se organizează în fiecare an un concurs de paraşutism ce îi poartă numele, Cupa de paraşutism Smaranda Brăescu.
VIDEO Saltul cu paraşuta de 24000 de picioare al Smarandei Braescu
1954: Theodor Rogalski, compozitor român (n. 1901)
1964: Ion Marin Sadoveanu, prozator, poet, dramaturg şi eseist român (n. 1893), cunoscut ca scriitor îndeosebi pentru lucrarea “Sfârşit de veac în Bucuresti”
1970: Sir Bertrand Russel, filosof, matematician, scriitor şi om politic englez, laureat al Premiului Nobel (n. 1872)
1974: Imre Lakatos, filozof maghiar (n. 1922)
1979: Sid Vicious, muzician englez (Sex Pistols) (n. 1957)
1980: William Howard Stein, laureat Nobel (n. 1911)
1993: Michael Klein, fotbalist român (n. 1959)
Michael Klein, cunoscut sub numele de Mişa Klein, s-a născut pe 10 octombrie 1959 la Amnas (jud. Sibiu) şi a devenit jucător legitimat al echipei de fotbal Corvinul Hunedoara în
1973. Se transferă în 1978, pentru doar un an, la Aurul Brad, după care revine şi joacă încă 10 ani la echipa care l-a consacrat. Propus căpitan al echipei la doar 19 ani de către Mircea Lucescu (pe atunci antrenor-jucător la Corvinul) a jucat în cele aproape doua decenii la echipa hunedoreană 283 de meciuri în primul eşalon şi a marcat 34 de goluri.
Din 1989 devine jucător al echipei Dinamo Bucuresti, unde joacă şi ultimul său meci din Liga I (2 septembrie 1990, Jiul-Dinamo 1-2), pentru ca imediat după Revoluţie să se transfere la echipa germană de prima ligă F.C. Bayer Uerdingen.
Pe 2 februarie 1993 Mişa Klein părăseşte lumea, la doar 34 de ani şi lăsând în urmă o fată, Dominique. Moare în Germania, la Krefeld, dupa un infarct survenit în timpul unui antrenament susţinut cu echipa sa de atunci, Bayer Uerdingen.
Elucidarea cauzelor morţii sale a determinat-o pe soţia sa Adriana să ducă o luptă de 10 ani pentru adevăr. Se pare că fotbalistul avea o bronşită cronică ce a devenit acută şi n-ar fi trebuit să mai joace. Soţia sa afirma într-un interviu din 2011 pentru gsp.ro că până şi rezultatele autopsiei au fost ascunse, iar fotbalistului i se făcuseră analize fictive, fiind lasat să joace fără un control medical riguros de către medicii echipei germane la care juca atunci, Bayer Uerdingen.
După proba de 5000 de metri din timpul antrenamentului, a intrat în sala de sport, unde a căzut încercând să facă exerciţiile de stratching. Ar fi dorit să se întoarcă acasă, în ţară, pentru a readuce Corvinului gloria de odinioară. Din pacate n-a mai apucat şi moartea sa a îndoliat lumea fotbalului romanesc şi mai ales Hunedoara.
Stadionul Corvinului îi poartă astazi numele, în semn de respect pentru cei 19 ani petrecuţi în tricoul echipei hunedorene, iar bustul său de bronz din centrul Hunedoarei îi pastrează vie amintirea celui supranumit «eternul căpitan al alb-albaştrilor».
Fotbalist complet, fundaş stânga dar şi coordonator de joc, a participat cu echipa României (unde a debutat în septembrie 1981) la turneele finale ale Cupei Europene din Franţa (1984) şi ale Cupei Mondiale din Italia (1990).
Într-un clasament al celor mai buni jucători români de fotbal din toate timpurile, întocmit pe baza meciurilor jucate în echipa României, Mişa Klein ocupă locul 10, cu 217 puncte.
Palmares:
283 meciuri/34 goluri la Corvinul Hunedoara
322 meciuri/36 goluri în Divizia A
90 meciuri/5 goluri în echipa nationala a Romaniei
13 meciuri/2 goluri în cupele europene
62 meciuri/0 goluri în Germania
1996: Gene Kelly, actor american (n. 1912)
2009: Marius Pepino, actor român (n. 1925)
A absolvit Academia de Teatru si Film in anul 1949, an in care a debutat pe scena Teatrului Dramatic G. A. Petculescu – Resita. Intre anii 1950 si 1957 a fost actor la Teatrul Sica Alexandrescu – Brasov, informeaza Amos News, citata de ziare.com.
Marius Pepino a jucat la Teatrul Bulandra in mai multe productii in perioada 1958 – 1991. Astfel, publicul iubitor de teatru l-a putut admira in Profesiunea doamnei Warren (1958), in regia Luciei Sturdza Bulandra, spectacol in care a jucat alaturi de Lucia Sturdza Bulandra, Ileana Predescu, Vasile Hulubei, Victor Rebengiuc.
De asemenea, a fost distribuit in mai multe spectacole ale lui Valeriu Moisescu: Comedie pe intuneric (1968), Cu gluga pe ochi (1970), Ziaristii (1971) si Lozul cel mic (1974), in spectacolul Tandrete si abjectie (1969) in regia lui Cornel Todea.
Ultimul spectacol la Bulandra in care a putut fi aplaudat Marius Pepino a fost Arsenic si dantela veche (1991) in regia lui Grigore Gonta.
2009: Constantin Ciopraga, critic şi istoric literar român (n. 1916)
