La cât de des a ajuns să fie întâlnit plagiatul în rândurile politicienilor, nu m-aș mira ca, în timp, această meteahnă să devină sursă generatoare de proverbe și zicători specifice realității românești. ‘’Cine azi fură un ou mâine va fura un bou’’ ar trebui să suporte, în contextul actual, o modificare ușor comică: cine azi fură o teză mâine și-o va lua în freză.
Ultima teză de doctorat despre care publicația Rl a dezvăluit că prezintă semne de incorectitudine științifică și suspiciuni de plagiat este cea a liderului PNL, Eugen Nicolăescu. Fostul ministru a obținut, cu ajutorul acesteia, titlul de doctor în științe economice.
În ultimii doi ani, am verificat lucrări de doctorat din diferite domenii (istorie, teologie, drept, economie, securitate națională) și, acumulând oareșce experiență jurnalistică pe temă, pot decreta că, deși paleta pare copleșitor de vastă, rețeta românească a furtului intelectual este aceeași, plictisitor de simplistă, indiferent de domeniu: se copiază fragmente mari de text din alte lucrări, fără a folosi ghilimelele, sursele de inspirație fiind trecute numai în bibliografia de la final. Partea teoretică a tezei îmbrăcând forma unui colaj, arătând ca o compilație de fragmente din cărțile unor clasici.
Dacă autorii tezelor cu probleme de etică academică ar fi corecți și ar introduce ghilimelele peste tot unde s-ar cere, atunci adevărata lor contribuție ar ieși foarte ușor în evidență, mai exact, lipsa acestei contribuții. Am întâlnit doctor în istorie ( președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Sorinel Gigel Știrbu) care și-ar fi scris singur teza, fără să fi intrat măcar o dată în Arhivele Naționale, lucru, recunoscut, ulterior, chiar de dumnealui.
Am studiat tezele directorului de programe din ICR, fost secretar de stat în Ministerul Culturii, Cristian Petcu, doctor atât în istorie, cât și în teologie, în care am descoperit cel puţin 35 de pagini absolut identice folosite în ambele lucrări.
Am analizat o teză despre fenomenul corupției, ca factor de risc, a prim-adjunctului procurorului general, Bogdan Licu, coordonată de vicepremierul Gabriel Oprea, în care am descoperit că a furat un capitol întreg din cartea judecătorului Cristi Danileț.
Impostura academică nu mai are limite: premierul țării a copiat, vicepremierul la fel.
Toate aceste erori pot fi demonstrate, demontate și tranșate de către mediul universitar, cel care realmente își dorește o reformă în sistem, pentru că teza de doctorat reprezintă culmea recunoșterii științifice, în domeniul în care se presupune că performezi.
Problema, la scara întregii societăți, se pune, însă, altfel.
Deși fenomenul corupției, adică furtul din banii publici, este o temă percutantă pentru electorat, tema furtului la scară mică, de natură personală, cel intelectual, este bagatelizat și chiar acceptat tacit în societate. Undeva, în mentalul colectiv, se produce un scurtcircuit, nereușind să constate o sinonimie între cele două forme de furt, deși experiența ne demonstrează că în mediul în care se regăsește frecvent furtul intelectual va apărea, mai devreme sau mai târziu, și cel de bani publici. Cel care învață, în băncile școlii, să fure ideile și munca altora e foarte posibil să fure, mai târziu, dacă va avea ocazia, și din banii țării.
Suntem țara care se plânge cel mai mult de nivelul slab intelectual al clasei politice, dar care, paradoxal, se bucură de un număr impresionat de doctori în Parlament. Potrivit unei analize Mediafax, în anul 2012, aproape un sfert din parlamentari aveau titlul de doctor sau erau pe cale să obţină acest statut. Din cei 460 de parlamentari aflaţi încă în mandat, 97 de aleşi erau doctori, iar 26 – doctoranzi. Pentru cei care au habar despre ceea ce înseamnă cercetare serioasă, ce muncă uriașă presupune realizarea unei asemenea lucrări, cifra este halucinantă. În mod normal, în cadrul Comisiei pentru Învățământ și Știință din Camera Deputaților ar trebui formată o echipă de experți neutri care să verifice toate aceste teze. Iar în paralel, să fie gândită o inițiativă legislativă care să prevadă pedepse mai dure pentru furtul intelectual.
Tema a devenit una de interes public, nu mai este de nișă. Dacă lupta împotriva corupției este prioritatea numărul unu a țării, cea împotriva imposturii academice, lupta pentru un sistem de învățământ performant, ar trebui să fie la fel de importantă. Altminteri, vorba proverbului, izvor de înțelepciune românească: cine azi fură un ou mâine va fura un bou.
