4.5 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăSpecialONU propune un guvern de uniune naţională pentru Libia

ONU propune un guvern de uniune naţională pentru Libia

Emisarul ONU a propus, joi seara, un guvern de uniune naţională pentru Libia Bernardino Leon, ţară dezbinată de un conflict intern sângeros, după luni de negocieri, relatează DPA în pagina electronică, citată de Mediafax

Libia este afectată de violenţe de la îndepărtarea de la putere a fostului dictator Muammar Kadhafi, în anul 2011. În prezent, ţara este dezbinată între două administraţii rivale, una islamistă, susţinută de către Congresul General Naţional (CGN) libian, cu capitala la Tripoli, şi Guvernul recunoscut internaţional, cu sediul la Tobruk, în est.

Fayez Sarraj urmează să fie noul premier libian, a anunţat Leon, după luni de negocieri intermitente între facţiunile rivale, în Maroc.

Sarraj, în vârstă de 55 de ani, este arhitect.

Un fost premier, Ahmed Maiteeq, urmează să fie unul dintre adjuncţii lui Sarraj.

Planul iniţial de pace a fost modificat pentru ca din noul Consiliu prezidenţial condus de către Sarraj să facă parte nu cinci persoane, ci şase, potrivit The Libya Herald, o publicaţie de limbă engleză.

„Toţi (membrii acestui Consiliu) vor acţiona ca o echipă”, a declarat Leon, îndemnându-i pe toţi libienii să susţină Guvernul de uniune.

Delegaţii care au negociat planul de pace l-au susţinut pe Sarraj pentru postul de premier, a declarat emisarul ONU, citat de Libyan Herald.

Acordul este necesar să fie adoptat în parlamentele rivale pentru a fi implementat.

Leon a anunţat anterior că un acord cu privire la formarea unui guvern urma să fie semnat până la 20 octombrie, când se încheie mandatul Parlamentului de la Tobruk.

Însă Camera Reprezentanţilor din cadrul Parlamentlui de la Tobruk şi-a prelungit luni mandatul, prin vot, argumentând că se teme de un vid de putere în ţară.

Gruparea extremistă Statul Islamic (SI) a profitat de haosul din Libia şi şi-a stabilit o filială în această ţară bogată în petrol.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă