27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportCe spune președintele Iohannis despre investițiile în educație

Ce spune președintele Iohannis despre investițiile în educație

Klaus Iohannis, președintele României, susține că investiția în educație este cea mai inteligentă soluție în contextul provocărilor din prezent, precum migrația, anunță Agerpres.

În contextul provocărilor ce nu cunosc granițe — migrația, încălzirea globală, epuizarea resurselor — investiția în educație și cercetare este cea mai sustenabilă și inteligentă investiție pe care statele o pot face pentru abordarea dilemelor sociale, economice, climatice și etnice emergente“, susține preșdintele Iohannis, într-un mesaj transmis de consilierul de stat Ligia Deca la Forumul educațional Asia-Europa .

Șeful statului a mai arătat că România este un susținător activ al idealurilor și principiilor ONU pentru educație, știință, cultură și comunicare. Există o preocupare constantă pentru materializarea și promovarea idealurilor și principiilor acestora. O dovadă în acest sens este inițiativa fondării Federației Asociațiilor Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO din Europa și America de Nord“, a indicat șeful statului.

Forumul Europa-Asia se desfășoară vineri și sâmbătă la București și este prilejuit de aniversarea a 70 de ani de la înființarea UNESCO.

 

Cele mai citite

Jaqueline Cristian a fost învinsă de franţuzoaica de origine rusă Varvara Gracheva

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a suferit o înfrângere în runda finală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000...

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...

Un semifinalist de Cupa UEFA va antrena la turneul final al Cupei Satelor

Vasilică Cristocea, fotbalist care în sezonul 2005-2006 a ajuns cu Steaua până în semifinalele Cupei UEFA, este unul dintre antrenorii de la turneul final...
Ultima oră
Pe aceeași temă