5.6 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialElmas Braşov îşi măreşte capacitatea de producţie prin preluarea unei companii în...

Elmas Braşov îşi măreşte capacitatea de producţie prin preluarea unei companii în cadrul unei tranzacţii cifrate la 3,75 milioane de euro

Compania Elmas Braşov, liderul pieţei instalaţiilor de ridicat din România, a finalizat preluarea activelor firmei braşovene Steel Alubuilding SRL, în cadrul unei tranzacţii cifrate la 3,750 milioane de euro. O mare parte din această sumă – 3,4 milioane de euro – provine dintr-un credit bancar contractat pentru finanţarea programului de extindere a capacităţii de producţie.

„În urma preluării, compania noastră şi-a mărit pe de o parte capacitatea de producţie în domeniul structurilor metalice şi în construcţia de maşini, şi, totodată, prin eliberarea unor spaţii de producţie şi prin mutarea fabricaţiei de poduri rulante în noua locaţie, şi-a creat oportunitatea de a diversifica activităţile de reparaţii capitale la utilaje”, a declarat Marius Paraipan, Brand manager Elmas Braşov.

Investiţiile necesare amenajării noilor facilităţi de producţie, precum şi în dotarea cu utilaje moderne, se ridică la 1,5 milioane de euro, urmând ca acestea să aducă într-un timp relativ scurt un aport important business-ului Elmas. Prin preluarea noilor active, Elmas Braşov îşi va majora şi numărul de angajaţi, urmând să creeze aproximativ 70 de noi locuri de muncă.

Anul acesta se împlinesc zece ani de când Elmas Braşov a accesat primul său credit, de-a lungul timpului fiind obţinute mai multe linii de finanţare pentru dezvoltarea companiei, împrumuturile fiind rambursate conform contractelor de credit, fără incidente sau întârzieri la plată.

Preluarea activelor companiei Steel Alubuilding SRL vine în susţinerea interesului companiei noastre de a satisface cele mai exigente cerinţe ale clienţilor, dezvoltând un pachet de produse şi servicii integrate în domeniul instalaţiilor de ridicat pe principiul „All Inclusive”.

Pentru acest an, Elmas Braşov are ca ţintă diversificarea produselor şi serviciilor sale, precum şi creşterea volumului de export al acestora.

Despre Elmas:

Înfiinţată în 1990 cu capital 100% privat autohton, compania ELMAS îşi desfăşoară activitatea în domeniul echipamentelor de ridicat şi manipulat. În prezent firma este un jucător important pe piaţa instalaţiilor de ridicat, cu o reţea de puncte lucru naţionale şi regionale. Compania este orientată în mod prioritar către client, datorită preocupării permanente pentru găsirea soluţiilor optime şi satisfacerea cerinţelor clienţilor combinată cu know-how-ul din domeniul instalaţiilor de ridicat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă