2.8 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSistem de evaluare a satisfacţiei pasagerilor, pe Aeroportul "Henri Coandă"

Sistem de evaluare a satisfacţiei pasagerilor, pe Aeroportul „Henri Coandă”

Un sistemul de evaluare a satisfacţiei pasagerilor a fost introdus, marţi, pe Aeroportul „Henri Coandă”, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

„Sistemul «Happy or Not» aplicat în Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti include un număr de opt dispozitive, care afişează o întrebare la care pasagerii pot răspunde apăsând unul din cele patru butoane-icon (figurate de la «very happy» până la «very unhappy»). Acest sistem va monitoriza şi măsura, în timp real, nivelul de satisfacţie a pasagerilor atât faţă de calitatea serviciilor din aeroport, cât şi faţă de angajaţii care realizează respectivele servicii”, se arată într-un comunicatul de presă al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Primul domeniu asupra căruia pasagerii îşi pot exprima gradul de satisfacţie este cel al parcărilor publice, însă în acest an vor mai fi monitorizate în acest fel serviciile de curăţenie, check-in, retail şi securitate.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a precizat că sistemul „Happy or Not” este şi în alte aeroporturi europene, printre care Heathrow – Londra, Lutton – Londra, Newcastle, Lyon, Tallin.

Cele mai citite

Pep Guardiola renunță la lupta pentru titlu. „Nu există nicio șansă!”

Manchester City a obținut o victorie importantă în deplasarea contra lui Leicester, scor 2-0, în etapa cu numărul 19 din Premier League. Deși „cetățenii”...

Răzvan Lucescu, suspendat 4 luni! Incident grav în parcarea stadionului „OPAP Arena”

Răzvan Lucescu, antrenorul echipei PAOK, a fost suspendat pentru 4 luni de către Comisia de Disciplină a federației elene, după ce a fost acuzat...
00:07:35

VIDEO. „Aveam doar șase ani când am fost expulzați”. Naftali Furst își rememorează experiența, la 80 de ani de la sfârșitul lagărelor naziste

Pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste, AFP a vorbit supraviețuitori din întreaga lume. În 1944, întreaga...
Ultima oră
Pe aceeași temă