2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialArădean reţinut pentru trafic de mercur

Arădean reţinut pentru trafic de mercur

Un bărbat din Arad a fost reţinut, luni seară, în timp ce încerca să vândă unor investigatori sub acoperire o cantitate de 18 kilograme de mercur, cu 9.000 de euro, suspectul fiind acuzat de trafic de substanţe toxice, transmite Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă remis, marţi, de Poliţia de Frontieră Arad, suspectul a fost reţinut în urma unei anchete care a durat câteva săptămâni, la care au participat poliţişti de frontieră din Arad şi Timişoara, coordonaţi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi ajutaţi de SRI.

„Din investigaţii s-a stabilit faptul că bărbatul intenţiona să comercializeze mercurul în Serbia sau Ungaria. Reţinerea bărbatului a fost facilitată de faptul că în cauză au fost infiltraţi doi poliţişti de frontieră, sub acoperire, din cadrul ITPF Timişoara, respectiv STPF Arad”, se arată în comunicat.

Suspectul este din Arad, are 66 de ani şi urma să vândă, cu 9.000 de euro, 18 kilograme de mercur alb, aflat în patru recipienţi metalici. Bărbatul a fost prins în flagrant, fiind reţinut pentru 24 de ore pentru trafic de substanţe toxice.

Procurorul de caz Codrin Gavra de la Parchetul Tribunalului Arad a declarat că investigatorii sub acoperire, care au pretins că sunt cetăţeni sârbi vorbitori de limba română, s-au întâlnit cu suspectul în centrul municipiului Arad, în faţa unui magazin, însă bărbatul nu avea marfa asupra sa, dorind ca înainte de tranzacţie să se asigure că banii nu sunt falşi sau marcaţi.

„Învinuitul a solicitat banii înainte să arate marfa şi a dorit să-i verifice la o casă de schimb valutar din apropiere, ceea ce a şi făcut”, a declarat procurorul.

Reţinerea a avut loc ulterior, la un depozit din cartierul Grădişte, în timp ce bărbatul cântărea mercurul pentru cei doi presupuşi cumpărători.

Suspectul urmază să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Cele mai citite

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...
Ultima oră
Pe aceeași temă