-2.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecialA început procesul fostului judecător CCR Toni Greblă

A început procesul fostului judecător CCR Toni Greblă

Procesul fostului judecător al Curții Constituțională a României (CCR), Toni Greblă, începe, luni, la Înalta Curte de Casație. Fostul magistrat a fost trimis în judecată sub acuzația de trei infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracţional organizat și fals în declaraţii în formă continuată (13 acte materiale). 

Citește și: UPDATE: Judecătorul Toni Greblă a demisionat din CCR, la 14 zile de când a fost pus sub urmărire penală

Alături de Greblă, au mai fost trimiși în judecată Ion Bîrcină, administratorul mai multor firme, pentru cumpărare de influenţă și constituirea unui grup infracţional organizat și Mihai Prundianu, administratorul unei societăți comerciale pentru cumpărare de influenţă. 

De asemenea, în același dosar au fost trimiși în judecată și Gheorghe Grecu, sub acuzația de complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și spălare de bani, dar și Victor Dolghi pentru constituirea unui grup infracţional organizat. 

Citește și: Fostul judecător CCR Toni Greblă merge cu struții în instanță

Procurorii anticorupție au arătat că, între 2010 și 2015, Toni Greblă, atât în calitatea sa de senator (până în 2013), cât și ca magistrat, a pretins și primit de la Bîrcină Ion, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele:

– în perioada 2010 – 2015, folosința gratuită, întreținerea și asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5, (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate de Bîrcină Ion), în echivalent de 56.070 euro;
– în perioada 2010 – 2015, folosința gratuită a unui post telefonic, înregistrat pe una din firmele omului de afaceri
– în 02.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare);
– în octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afișe.

Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni și determina diferiți funcționari publici să îndeplinească și să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de suspectul Bîrcină Ion, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ș.a.). 

Citește și: Primul judecător CCR, Toni Greblă, REȚINUT pentru corupție. Avocatul său: A încercat să vândă niște capre. DNA cere arest la domiciliu

Toni Greblă a fost primul judecător al CCR care a fost reținut de procurorii DNA. Fostul judecător a demisionat de la CCR pe 4 februarie 2015, după ce DNA a extins acuzațiile în cazul lui și la două săptămâni după ce a fost pus sub urmărire penală. 

 

 

Cele mai citite

Guvernanții ar putea scădea salariile cu 3%. Cum s-ar petrece acest lucru

Pentru a strânge mai mulți bani, guvernanții plănuiesc să schimbe modul în care sunt impozitate salariile. O variantă discutată ar fi comasarea impozitului pe...

Guvernanții ar putea scădea salariile cu 3%. Cum s-ar petrece acest lucru

Pentru a strânge mai mulți bani, guvernanții plănuiesc să schimbe modul în care sunt impozitate salariile. O variantă discutată ar fi comasarea impozitului pe...

François Bayrou, premierul Franței: Elon Musk reprezintă o „nouă dezordine mondială”

Premierul francez, François Bayrou, a declarat că Franța trebuie să rămână fermă în fața unor figuri precum miliardarul Elon Musk, care reprezintă o „nouă...
Ultima oră
Pe aceeași temă