22.2 C
București
luni, 13 iulie 2026
AcasăSpecialMedicii SMURD: Primii salvatori au fost sătenii

Medicii SMURD: Primii salvatori au fost sătenii

Cei doi medici SMURD care au ajuns primii la epava avionului din Munţii Apuseni au povestit că sătenii au avut rolul cel mai important în operaţiunile de salvare a medicilor.

„Localnicii erau în bluze şi cu pantofi. Nu i-a interesat. Ei ştiau că trebuie să salveze şapte oameni. A fost impresionant. Au fost emoţii, dar dacă localnicii puteau, trebuia să putem şi noi care aveam pregătire. Cel mai greu a fost să iau decizii sub presiune”, a povestit Diana, unul dintre medicii SMURD.

„Drumul era foarte foarte greu. Nu ştiu daca a fost un moment in care am mers pe drum. Am mers impreuna cu cei de la Salvamont Bihor şi ei au carat rucsacul. Datele despre locul accidentului erau contradictorii. Dupa o ora si jumatate, ne-am intalnit cu niste localnici care ne-au spus ca niste sateni au gasit epava in alta parte. Satenii au avut rolul cel mai important”, a spus Diana, medic SMURD.

„In momentul in care Raluca a ajuns la medicul rezident, ea nu prezenta puls, avea rigiditate. Era clar pentru noi ca era in stop cardio-respirator si ca trebuie sa incepem manevrele de resuscitare. Un satean ne-a ajutat”, a mai precizat medicul SMURD.

„Am ajuns la epava avionului, lângă epava erau mulţi săteni. Am constatat ca pilotul este incarcerat si nu prezinta puls central. Eu cred că Adrian Iovan nu putea fi scos cu uneltele sătenilor din epava avionului şi era nevoie de echipamente speciale de descarcerare”, a afirmat Raluca, un alt medic SMURD care a participat la operaţiunile de salvare.

„Vreau să fie foarte clar: Primii care au ajuns la victime au fost sătenii. Ei au început manevrele de resuscitare, le-au dat hainele de pe ei, au improvizat tărgile şi au început să coboare cu ei. Deci primii salvatori au fost sătenii”, a menţionat Raluca, medicul SMURD.

În urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni, au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion, iar copilotul şi patru medici au fost răniţi.

Cele mai citite

Horoscop 14 iulie 2026. Ziua schimbărilor și a noilor începuturi pentru mai multe zodii. Cine primește vești bune

Horoscop 14 iulie 2026. Ziua vine cu oportunități, momente de reflecție și decizii importante pentru toate semnele zodiacale. Pentru unii nativi este momentul potrivit...

Cum recunoști un lapte de calitate și ce informații merită verificate pe etichetă?

Laptele este unul dintre alimentele consumate frecvent. Îl pui în cafea, îl torni peste cereale, îl folosești la gătit sau îl servești simplu,...

Val de caniculă extremă în nordul SUA. Recorduri istorice de temperatură

Un val puternic de căldură afectează Munții Stâncoși și câmpiile din nordul Statelor Unite, unde mai multe localități au înregistrat duminică temperaturi record.Potrivit datelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă