7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSportAtletismAutorităţi eficiente, fantome în justiţie şi un fotograf în trei războaie

Autorităţi eficiente, fantome în justiţie şi un fotograf în trei războaie

638: Prima zi a calendarului islamic

1368: Zhu Yuanzhang este încoronat pe tronul Chinei, fiind primul Împărat al Dinastiei Ming, ce avea să conducă China vreme de trei secole.

1465: Ştefan cel Mare cucereşte cetatea Chiliei, apărată de o garnizoană maghiară

1556: Cel mai devastator cutremur din istoria cunoscută ucide 830000 de persoane în Provincia Shensi din China

1571: Regina Elisabeta I a Angliei inaugurează Bursa Regală de mărfuri din Londra

1579: Este semnat tratatul de la Utrecht ce marcheaza formarea Republicii protestante Olanda, prin unificarea provinciilor nordice ale Olandei, aflate anterior sub controlul Spaniei catolice

1647: Presbiterienii scoţieni îl vând Parlamentului Englez pe prizonierul Carol I, fost rege al Regatului Unit

1719: Este creat Principatul Liechtenstein, în cadrul Sfântului Imperiu Roman al naţiunilor germanice

1789: Este fondat primul colegiu catolic din Statele Unite, la Georgetown

1821: Tudor Vladimirescu se adresează printr-o proclamaţie locuitorilor Ţării Românesti, în care îi îndeamnă să se ridice la luptă împotriva orânduirii fanariote. Este considerat momentul oficial al declanşării revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu

1878: Armistiţiul ce marchează sfârşitul Războiului de Independenţă (1877-1878)

1897: Probabil singurul caz cunoscut din istoria Statelor Unite în care aşa-zisa mărturie a unei fantome a constituit temei pentru condamnarea acuzatului

2014/01/23//337267-23-ian-zona-heaster-visitwv.com.jpgElva Zona Heaster (Shue) este gasită moartă în orasul Greenbrier, West Virginia. Corpul femeii este găsit întins pe podea de copilul unui vecin. Acesta şi-a alertat mama, care la rândul ei a chemat doctorul; cel din urmă n-a ajuns decât după o oră la casa victimei şi a găsit-o mutată de către soţul acesteia pe patul din dormitor, spălată şi îmbrăcată ca şi cum ar fi fost pregatită de înmormântare. Edward Shue a devenit foarte agitat atunci când doctorul a vrut să examineze corpul defunctei, astfel încât medicul a purces doar la o examinare sumară, concluziile sale menţionând iniţial că ar fi fost vorba de un leşin prelungit, apoi de «complicaţii datorate sarcinii».

Înmormântarea femeii a ridicat şi ea semne de intrebare, prin felul în care femeia a fost îmbrăcată de către soţ (a insistat să îi pună o eşarfă ce îi acoperea, peste gulerul înalt şi văl, capul şi gâtul) precum şi de poziţia în sicriu, cu capul ridicat (sprijinit atât cu o pernă cât şi cu nişte haine împăturite).

Săptămâni după moartea femeii, mama acesteia, Mary Jane Heaster, pretinde că fiica ei i-a apărut în vis timp de patru nopţi la rând, spunându-i că soţul a bătut-o de nenumărate ori şi că, într-o noapte, i-a rupt gâtul şi i-a răsucit capul la spate (sic!). Insistenţele mamei victimei de a se redeschide cazul, mărturiile celor prezenţi la înmormântare, neefectuarea unei examinări complete a cadavrului de către Dr. Knapp au condus la decizia de exhumare a cadavrului pentru efectuarea autopsiei complete. Aceasta a confirmat suspiciunile mamei victimei şi a condus la concluzia că cea din urmă fusese ucisă în mod violent, fără a furniza însă nicio indicaţie asupra posibilului criminal.

Continuarea investigaţiei a condus în cele din urmă la proces împotriva soţului, acuzat de crimă. Martorul cheie al acuzării a fost Mary Jane Heaster cu povestea ei despre fantoma victimei ce a relatat crima. În ciuda încercărilor de intimidare ale avocatului apărării, se pare ca martorul acuzării a rămas tare pe poziţie, mai mult, a convins şi juriul. Shue a fost în cele din urmă condamnat la închisoare pe viaţă, unde a şi murit câţiva ani mai târziu, în timpul unei epidemii de pojar combinate cu pneumonie. Doamna Heaster a mai trăit până în 1916 şi nu a mai repetat niciodată povestea cu fantoma fiicei sale, poveste ce a condus la redeschiderea cazului şi, în cele din urmă, la condamnarea soţului victimei pentru crimă.

1899: Emilio Aguinaldo depune jurământul pentru preluarea mandatului de preşedinte al Primei Republici Filipineze

1907: Charles Curtis din Kansas devine primul senator cu origini amerindiene, fiind fiul unui alb şi al unei mame pe sfert indienca Kaw

1930: Clyde Tombaugh fotografiază planeta Pluto

1932: Armata din El Salvador ucide 4000 de protestatari din rândul fermierilor

1941: Ia sfârşit rebeliunea legionară condusă de Horia Sima

1943: Armata a 8-a britanică pătrunde în Tripoli

1962: Spionul britanic Kim Philby fuge în URSS

1972: Întreaga populaţie a oraşului Istanbul este pusă vreme de 24 de ore în stare de arest la domiciliu

1973: Catastrofă aviatică – un avion iordanian se prăbuşeşte lângă Kano, Nigeria; 178 de pelerini musulmani mor în urma accidentului

2014/01/23//337277-23-ian-eldfell-eruption-ins.-heimaey-centrum.is.jpg1973: Autorităţile acţionează prompt; o singură victimă în prima erupţie vulcanică din ultimii 5000 ani de pe Insula Heimaey din Islanda (populaţie de peste 5000 de locuitori)

Erupţia vulcanului Helgafell din 23 ianuarie 1973, prima după circa 5000 de ani, ce a dus la formarea conului vulcanic denumit ulterior Eldfell (Muntele de Foc), a luat pe nepregătite populaţia şi autorităţile din insulă. Cu toate că a fost un eveniment complet neaşteptat, fiind prima erupţie cunoscută a vulcanului de aproape cinci milenii, în primele ore de după începerea erupţiei autorităţile au reuşit să evacueze întreaga populaţie a insulei, în baza planurilor de evacuare existente.

2014/01/23//337269-23-ian-casa-ingropata-de-suvoiul-de-lava-flickr.com.jpgAmeninţarea principală a constituit-o şuvoiul de lavă ce se apropia de partea estică a oraşului, dar şi căderile masive de cenuşă vulcanică. Evacuarea a fost uşurată de faptul că aproape întreaga flotă maritimă se găsea în port, din cauza unor furtuni puternice anterioare. Sirenele au alertat populaţia şi oamenii au fugit spre port având cu ei doar lucruri de primă necesitate. Prima navă a părăsit rada portului la doar jumătate de oră de la începutul erupţiei vulcanice. Evacuarea a continuat pe mare şi pe calea aerului şi aproape toţi cei 5300 de locuitori ai insulei Heimaey au fost duşi la adăpost în primele şase ore de la începutul erupţiei.

2014/01/23//337270-23-ian-case-ingropate-in-cenusa-eruptia-vulcanica-pubs.usgs.gov.jpgNoul vulcan a continuat să emită lavă luni de-a rândul, multe case au fost îngropate în cenuşă sau distruse de proiectilele vulcanice. În ciuda daunelor materiale ridicate (au fost distruse câteva sute de case), nu s-a înregistrat decât o victimă, un hoţ care a murit intoxicat cu gaze toxice emise de erupţie, în timp ce încerca să jefuiască un magazin de chimicale.

2014/01/23//337279-23-ian-operatiuni-de-racire-a-lavei-pubs.usgs.gov.jpgOperaţiunile complicate de răcire a lavei vulcanice au fost cele mai ambiţioase realizate vreodată înainte şi au durat până pe 10 iulie 1973, fiind pompaţi în total circa 8 milioane de metri cubi de apă de mare. Operaţiunile de evacuare, eforturile autorităţilor şi modalitatea specială prin care au ales să răcească lava, metodă adaptată condiţiilor locale, au constituit subiecte de prima pagină pentru multe săptămâni în toată Europa şi au condus la o revigorare a turismului în zonă.

2014/01/23//337271-23-ian-cele-doua-conuri-vulcanice-my.opera.com.jpgÎn urma erupţiei, suprafaţa insulei s-a marit cu circa 2 km2. Specialiştii au evaluat posibilitatea utilizării proprietăţilor geotermale ale lavei scurse în urma erupţiei vulcanice, astfel încât în 1974 a fost conectată la noul sistem prima casă de pe insulă. În 1979 au fost construite patru fabrici pentru extragerea căldurii din lavă, cu o capacitate totală de până la 40 de megawati şi care furnizează apă caldă pentru aproape toate locuinţele de pe insulă.

2014/01/23//337278-23-ian-harta-vulcanica-a-islandei-iceagenow.com.jpgCenuşa vulcanică a fost utilizată pentru extinderea pistelor de aterizare ale aeroportului local, precum şi ca material de nivelare a unui teren pe care au fost construite 200 de noi locuinţe. Până în luna martie 1975, aproape 80% din populaţie a revenit pe insulă. Portul insulei, a cărui topografie a fost modificată favorabil de erupţie, a continuat să rămână cel mai important centru de pescuit al Islandei (peste o treime din cantitatea totală de peşte este prinsă în zona de pescuit aferentă Insulei Heimaey). Insula a fost reconstruită atât din fonduri statale, cât şi datorită ajutorului financiar internaţional (în special Danemarca, dar şi SUA şi organizaţii umanitare internaţionale).

Islanda este una dintre zonele cele mai active din punct de vedere vulcanic. Pe o suprafaţă de cca. 103 mii km2, Islanda numără peste 130 de conuri vulcanice, din care 18 au erupt de la formarea Islandei (874).

1981: Sectorul Agricol Ilfov este încorporat formal în zona administrativă a Municipiului Bucureşti; pe 24 septembrie 1996 a fost transformat în judeţ

1983: Un satelit radioactiv rusesc se prăbuşeşte în Oceanul Indian

1988: Avionul experimental Voyager, pilotat de Dick Rutan şi Jeana Yeager finalizează cu succes primul zbor în jurul lumii, fără oprire pentru realimentare

1994: Ziua mondială a păcii în Bosnia-Hertegovina

2005: Victor Iuscenko este investit oficial preşedinte al Ucrainei

2010: Guvernul venezuelean opreşte emisia a şase televiziuni prin cablu pentru că refuzaseră să transmită mesajele guvernamentale

2011: Preşedintele pakistanez Asif Ali Zardari lansează un program de urgenţă pentru imunizarea contra poliomielitei a peste 32 de milioane de copii cu vârsta mai mică de 5 ani

2013: Premierul britanic David Cameron îşi manifestă public intenţia de a renegocia termenii de aderare, precum şi planul subsecvent de organizare a unui referendum asupra retragerii Marii Britanii din UE în cazul în care negocierile nu au rezultatul scontat

 

NASTERI FAIMOASE

1737: John Hancock, om de stat şi comerciant american, primul care şi-a pus semnătura pe Declaraţia de Independenţă

1783: Stedhal (Marie Henry Beyle), scriitor francez, celebru pentru romanele Roşu şi Negru, Mânăstirea din Parma

1832: Eduard Manet, pictor impresionist francez

1855: John Moses Browning, inventator american

2014/01/23//337283-23-ian-sir-william-stephenson-mygen.com.jpg1897: Sir William Samuel Stephenson, cetăţean candian, soldat şi om de afaceri. A activat sub numele de cod W.W.II. şi a constituit inspiraţia pentru faimosul personaj James Bond. A murit în 1989.

Milionar înainte de a împlini 30 ani, după inventarea unui dispozitiv de transmitere fără fir a fotografiilor, Stephenson înfiinţează, la New York, Biroul de Coordonare a Spionajului britanic (British Security Coordination), birou ce făcea legătura oficială dintre serviciile de spionaj americane şi cele britanice (MI-5, MI-6) şi care a funcţionat fără întrerupere din 1940 până în 1946.

2014/01/23//337280-23-ian-report-on-william-stephenson-in-chicago-tribune-extract-from-fbi-file-on-the-quiet-canadian-vault.fbi.gov.jpgÎn 1940, înainte deci de intrarea SUA în cel de-al Doilea Război Mondial, Stephenson construieşte un extraordinar birou de spionaj la New York, aceoperirea sa oficială fiind cea de ofiţer de verificare a paşapoartelor. Biroul denumit British Security Coordination era practic o subsidiară a spionajului britanic. Număra circa 1000 de agenţi în Statele Unite şi alţii în America Latină. Acest birou constituia, «cel mai apropiat mariaj posibil dintre FBI şi Serviciul de Spionaj britanic» (după cum spunea Preşedintele Franklin D. Roosvelt, care îi autorizase activitatea pe teritoriul SUA) iar existenţa sa nu era cunoscută de către Departamentul de Stat al SUA.

Printre acţiunile coordonate de Stephenson, supranumit «canadianul tacut», se numără: identificarea navelor comerciale germane şi urmărirea lor de către navele americane până ce puteau fi distruse de către britanici, protejarea materialelor de război britanice de pe teritoriul SUA, desconspirarea agenţilor germani din SUA.

2014/01/23//337281-23-ian-sir-william-stephenson-invention-intrepid-society.org.jpgA coordonat un adevărat război comercial împotriva puterilor Axei, permiţând americanilor să rămână neutri şi să confişte şi să oprească activitatea mărfurilor, respectiv fabricilor germane de pe teritoriul SUA.

Promovarea acţiunilor de propagandă pro-razboi şi discreditarea liderilor şi grupurilor anti-razboi a constituit, probabil, cea mai importantă acţiune a lui Stephenson şi a echipei coordonate de el.
Stephenson a primit Legiunea de Merit şi este unul dintre foarte puţinii cetăţeni străini care au dreptul să poarte această decoraţie americană.

După război, în anii ̒60, Sir William Stephenson şi soţia sa s-au retras în Insulele Bermude.

1914: Napoleon L Bonaparte, pretendent la tronul Franţei

2014/01/23//337273-23-ian-david-douglas-duncan-hrc.utexas.edu.jpg1916: David Douglas Duncan, foto-jurnalist american – împlineşte astăzi 98 de ani!

2014/01/23//337276-23-ian-david-douglas-duncan-tragator-japonez-conduce-o-misiune-de-bombardament-cu-36-de-avioane-a-marinei-americane-impotriva-propriilor-pozitii-tonguedepressors.tumblr.com.jpgEste celebru pentru fotografiile de război, surprinzând imagini cutremurătoare, astăzi clasice ale fotojurnalismului de război, din: al Doilea Război Mondial, Războiul din Coreea şi Războiul din Vietnam.

2014/01/23//337272-23-ian-david-douglas-duncan-impreuna-cu-pablo-picasso-in-studioul-celui-din-urma-hrc.utexas.edu.jpgPrieten apropiat al lui Picasso, este singura persoană care a primit dreptul de a fotografia lucrările încă neexpuse ale lui Picasso, pe vremea cand acesta era încă în viaţă.

2014/01/23//337275-23-ian-david-douglas-duncan-picasso-joaca-coarda-cu-doi-dintre-copiii-sai-hrc.utexas.edu.jpgA realizat o multitudine de fotografii şi în Orientul Mijlociu, unde a fost detaşat vreme de 10 ani, ca fotograf al revistei Life. Experienţele sale vizuale au fost reunite într-o serie de cărţi: This is War! (1951), I Protest! (1968), War Without Heroes (1970), The world of Allah (1982), Photo Nomad (2003).

2014/01/23//337284-23-ian-soldati-din-marina-americana-asteptand-contraatacul-nord-coreenilor-langa-raul-naktong-aug.-1950-war-photography.tumblr.com.jpgSusţinător al produselor companiei Nippon Kogaku (Nikon), a primit, în semn de recunoaştere a popularizării aparatelor foto ale companiei, aparatul Nikon F cu numărul 200000.

 

 

 

 

1922: Grigore Baştan, primul general paraşutist român

1928: Jeanne Moreau, actriţă franceză

1940: Ileana Mălăncioiu, poetă româncă

1942: Ivan Ivanovich Bachurin, comonaut sovietic

1944: Rutger Hauer, actor danez (Domniţa Şoim, Blade Runner)

1950: Richard Dean Anderson, actor (McGyver şi Stargate SG-1)

1957: Prinţesa Caroline Louise Marguerite Grimaldi a Principatului Monaco

1974: Tiffani-Amber Theissen, actriţă (Salvaţi de clopoţel, Beverly Hills 90210)

 

DECESE FAIMOASE

1549: Ioan Honterus, umanist şi teolog transilvănean, de origine sasă

1622: William Baffin, navigator explorator arctic britanic

2014/01/23//337286-original.2961.jpgFace parte din expediţia condusă de R. Bylot, în cursul căreia se descoperă coasta vestică a Groenlandei şi care atinge, pe 5 iulie 1616, cel mai nordic punct atins vreodată până atunci (77° 45’), record nedepăşit pentru America de Nord decât în 1852. În onoarea sa, Golful Baffin (cunoscut şi sub numele de Marea Baffin) şi Insula Baffin îi poartă numele, de asemenea Societatea de agricultură canadiană numind un soi de trandafiri după numele exploratorului englez.

Moare la vârsta de 38 de ani, fiind împuşcat în stomac în timpul atacului Anglo­Persan asupra fortului portughez de pe Insula Kishm din Golful Persic.

Dincolo de descoperirile sale expediţionare, a rămas cunoscut în primul rând pentru acurateţea observaţiilor ştiinţifice şi asupra magnetismului terestru, inclusiv pentru metoda determinării longitudinii pe mare în funcţie de observarea lunii.

1639: Francisco Maldonado da Silva Solis, medic şi poet peruan, este ars pe rug de Inchiziţie, fiind acuzat de erezie şi iudaism

1864: Michele Pucini, compozitor

1913: Este asasinat Primul ministru al Turciei, Nazim Parsha

1931: Anna Pavlova, celebră balerină rusă, prim-balerină a Baletului Imperial Rus

2014/01/23//337268-23-ian-anna-pavlova-myhero.com.jpgEste celebră pentru personajul din Moartea Lebedei, rol creat special pentru ea de către Mihail Fokin, pe muzica din Carnavalul animalelor, de Camille Saint-Saëns.

A făcut înconjurul lumii dansând în acest spectacol, fiind prima balerină din lume care a realizat un turneu mondial cu un spectacol.

Anna Pavlova moare la aproape 50 de ani, în urma complicaţiilor survenite la o boală pulmonară şi pentru că a refuzat să se opereze, ceea ce ar fi pus capăt definitiv carierei de balerină.

 

 

 

1989: Salvador Dali, pictor spaniol, reprezentat de seamă al suprarealismului

2000: Ecaterina Ciorănescu-Neniţescu, personalitate a chimiei româneşti, membră a Academiei Române (n. 1909)

 

Cele mai citite

Pensia medie lunară a crescut cu 22% în T3, numărul pensionarilor scade ușor

Pensia medie lunară din România a ajuns în trimestrul al treilea al anului 2024 la 2.582 de lei, marcând o creștere de 22% comparativ...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Statul suplimentează personalul pentru recalcularea pensiilor cu 1.000 de noi angajări

Guvernul a decis să modifice Hotărârea de Guvern nr. 118/2012 privind statutul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), pentru a implementa servicii electronice avansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă