Alina Gorghiu, copreședintele PNL, a declarat, joi, că liberalii vor propune înființarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a stabli responsabilii pentru eşecul autostrăzii Sibiu-Orăştie. Gorghiu a mai precizat că premierul Victor Ponta a reuşit recordul de a închide mai mulți kilometri decât a inaugurat,
„PNL va propune crearea unei comisii parlamentare de anchetă pentru construirea de mântuială a segmentului de autostradă Sibiu-Orăștie. Cineva trebuie să răspundă pentru o lucrare făcută în bătaie de joc, finalizată doar pentru a da ocazia unora să taie o panglică electorală„, a declarat Gorghiu citată de Mediafax.
Gorghiu a mai spus că marele eşec al lui Victor Ponta şi a Guvernului PSD este infrastructura şi rămâne de văzut dacă cei din PSD sunt dispuşi să discute deschis despre această „calamitate”. „Noile informații arată că ceea ce a fost prezentat public drept fisuri superficiale la nivelul unor segmente din această autostradă reprezintă, de fapt, crăpături profunde, iar în loc de reparații au fost necesare, de fapt, demolarea și reconstruirea acestor porțiuni. Mă întreb dacă PSD ar avea ceva de obiectat la o analiză serioasă, pentru că infrastructura este marele eșec al Guvernului. Campion al recordurilor negative, anul acesta Guvernul a reuşit performanța de a închide mai mulți kilometri decât a inaugurat – 22 de km închiși față de 13, inaugurați„, a mai spus Gorghiu.
CITEȘTE ȘI Autostrada plutitoare. S-a găsit apă la 10 metri sub Sibiu-Orăștie
Deputatul PNL Mircea Dolha declara miercuri că este „o urgență” înființarea unei comisii parlamentare care să ancheteze neregulile constatate la realizarea autostrăzii Sibiu-Orăștie, precizând că va propune conducerii PNL să susțină aceste demers.
România liberă a publicat, marți, un document intern al CNADNR în care se indică faptul că nu este vorba de fisuri de suprafaţă, ci de probleme ce necesită demolarea integrală a lucrărilor. „Cu ajutorul unui excavator având cupa de 1,3 metri cubi s-a constatat că infiltările de apă sunt la o adâncime între 8 şi 10 metri faţă de cota roşie (linia autostrăzii într-un plan vertical – n. red.)“, arată o notă de constatare semnată de angajaţi ai Companiei Naţionale de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din România (CNADNR), respectiv Călinescu Doru, director de calitate, Nicula Dan, inginer al Direcţiei regionale Braşov, şi Mihai Gheorghe, şeful serviciului autostrăzi al aceleaşi direcţii. În toamna anului trecut, mai precis la zece zile după deschiderea electorală a circulaţiei, CNADNR pretindea că este vorba de fisuri superficiale.