Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educației, a anuțat, vineri, că s-a înscris în lupta pentru un post de vicepreședinte al PSD, candidatura sa fiind validată de Comitetul Exectuiv al partidului.
„Fiecare om stă, se uită, se gândeşte şi ia o decizie. Asta a fost decizia mea„, a declarat Andronescu referior la candidatura sa.
Noul Birou Permanent Naţional al PSD va avea 14 vicepreşedinţi, plus patru funcţii de vicepreşedinte ocupate de membri ai Organizaţiei de Femei. Social-democratele cotate cu mari şanse de a deveni vicepreşedinţi ai PSD sunt Ecaterina Andronescu şi Gabriela Firea, care ocupă funcţia şi în acest moment, precum şi ministrul Gabriela Szabo şi europarlamentarul Viorica Dăncilă.
Un alt nume avansat pentru această listă este cel al Liei Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei şi vicepreşedinte în funcţie, aceasta vizând iniţial o funcţie de prim-vicepreşedinte, poziţie care nu a mai fost înfiinţată în partid, amitește Mediafax.