Prim-ministrul Victor Ponta a plecat, duminică, de la Congresul PSD, fără să voteze pentru funcțiile de preşedintele executiv şi de vicepreşedinţi ai partidului, au declarat surse social-democrate pentru Mediafax.
La plecare, Ponta le-a transmis însă jurnaliştilor că se va întoarce, însă urnele au fost închise.
De altfel, Victor Ponta a părăsit şi lucrările Comitetului Executiv Naţional din iulie, când lider interimar al partidului a fost ales Liviu Dragnea, fără să îşi exprime votul.
Social-democrații își vor alege, duminică, în cadrul Congresului extraordinar, noul Birou Permanent Național.