Sex-simbolul Marilyn Monroe i-a frânt inima celebrului interpret Frank Sinatra, după ce i-a refuzat cererea în căsătorie, potrivit unei noi cărţi biografice dedicată cântăreţului, citată de contactmusic.com.
Sinatra a cerut-o în căsătorie pe actriţă în 1961, cu un an înainte de moartea ei. Însă, Marilyn Monroe l-a refuzat, ca să se împace cu soţul ei, Joe DiMaggio, potrivit cărţii „Sinatra: The Chairman”, semnată de James Kaplan.
Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea imagini cu Frank Sinatra şi Marilyn Monroe.
„Da, Frank a vrut să se însoare cu ea. A cerut-o, dar ea a spus <<nu>>”, i-a declarat apropiatul lui Sinatra, Jilly Rizzo, autorului.
De asemenea, cartea lui Kaplan arată că Frank Sinatra şi Joe DiMaggio au devenit rivali şi, în consecinţă, Sinatra nu a avut voie să participe la ceremonia funerară a actriţei.
„Nu există dubii că Frank a fost îndrăgostit de Marilyn”, a spus impresarul Milt Ebbins.
Un an mai târziu, în 1962, Monroe l-ar fi însoţit pe Sinatra în Cal Neva. Totuşi, o săptămână mai târziu, actriţa s-ar fi sinucis.
Potrivit lui James Kaplan, Sinatra şi Monroe s-au întâlnit în anul 1954, când interpretul era căsătorit cu a doua lui soţie, Ava Gardner. În anul 1957, cei doi au flirtat timp de câteva luni.
Cartea biografică „Sinatra: The Chairman” va fi lansată în 27 octombrie.