Aproape 50 de persoane din Sebiș au ajuns la spital în ultimele trei zile acuzând afecțiuni digestive. Medicii suspectează că este vorba de un virus, încă neidentificat, care se transmite prin aer, transmite Mediafax.
Duminică, au fost înregistrate primele cazuri, la Spitalul Orășenesc Sebiș prezentându-se, pe rând, 15 persoane, copii și adulți, cu stări de greață, vomă și diaree. Luni, alte 25 de persoane s-au prezentat cu aceleași simptome, unii copii plecând de la școală direct la spital.
În cursul zilei de marți, până la prânz, au mai fost înregistrate opt cazuri.
Dintre cele 48 de cazuri înregistrate până în prezent, 19 sunt la copii, dintre care patru au fost internați.
Directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Arad, Dana Negru, a declarat, marți, că investigațiile declanșate la Sebiș nu au evidențiat infecții cu rotavirus, adenovirus sau alte virusuri comune care provoacă astfel de afecțiuni digestive.
„În urma analizelor nu a reieșit nimic din ce am fi putut identifica. Nu știm în acest moment cu ce ne confruntăm, dar, după simptomatologie, credem că este vorba de un virus care se poate transmite pe cale aerogenă”, a spus Negru.
Potrivit oficialilor DSP Arad, este exclus ca sursa de infectare să fie apa sau alimentele, pentru că nu există niciun element comun de alimentație în cele 48 de cazuri.
Majoritatea bolnavilor, aproximativ 30, sunt din orașul Sebiș, iar restul sunt din localități învecinate.
Referitor la evoluția cazurilor, autoritățile susțin că este foarte bună și, cu excepția celor patru copii internați, ceilalți pacienți au fost tratați cu perfuzii în ambulatoriul spitalului, după care au putut să plece acasă.
DSP continuă ancheta în acest caz, pentru a se stabili cauzele apariției simptomelor digestive.