Fostul premier Emil Boc consideră că organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei odată cu alegerile europarlamentare este legală, dar, nu şi morală, pentru că nu ar trebui să se suprapună „peste problematica UE”, relatează Mediafax.
„Era de recomandat, şi aşa spun şi normele europene, să nu se suprapună alegerile europarlamentare peste alte evenimente politice interne, dar este numai o recomandare a UE. Gândindu-mă însă, când nouă ni s-a anulat decizia de comasarea a alegerilor, Ponta şi Antonescu ne-au cerut demisia, iar acum ei fac acelaşi lucru. Norma este de recomandare din partea UE, iar România nu vrea să fie în concordanţă cu ce este în UE, vrea să fie mai catolică decât Papa şi vrea să organizeze referendumul. Legal nu poate fi oprit, moral ar putea să nu fie organizat, pentru că nu ar trebui să se suprapună peste problematica UE”, a spus Boc.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că autorităţile au baza legală pentru comasarea alegerilor europarlamentare cu referendumul pentru noua Constituţie asigurată de guvernul Boc prin ordonanţă de urgenţă.
USL a decis, luni, organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei odată cu alegerile europarlamentare, consultarea populară urmând să aibă loc timp de două zile, cu prag de validare de 50%