-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialDosarul Mineriadei: Mai multe persoane, urmărite penal pentru infracţiuni contra umanităţii

Dosarul Mineriadei: Mai multe persoane, urmărite penal pentru infracţiuni contra umanităţii

Procurorii militari continuă ancheta în dosarul „Mineriada”, cu schimbarea încadrării juridice în infracțiune contra umanității și extinderea urmăririi penale asupra altor persoane, au anunțat, miercuri, reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un comunicat de presă. 

Astfel, prin ordonanţa din 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii, prevăzută de articolul 439 alineatul 1 literele a, g şi j din Codul penal, constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanşat de către muncitori din unele centre industriale şi bazine carbonifere din ţară, a precizat PICCJ.

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la participarea altor persoane la săvârşirea acestor fapte.

„În perioada următoare vor fi audiate persoanele faţă de care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii prev. de 439 lit. a, g şi j din Codul penal şi care la data evenimentelor deţineau funcţii de conducere la nivelul structurilor civile şi militare ale statului, precum şi în cadrul unor unităţi economice”, a precizat sursa citată.

Citeşte şi: Iliescu şi Măgureanu, audiaţi în dosarul Mineriadei

Fostul președinte Ion Iliescu a mers, miercuri dimineață, la Parchetul instanței supreme, fiind citat să dea declarații în dosarul Mineriadei.

La scurt timp după venirea lui Ion Iliescu, la PICCJ a ajuns şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu.

Instanţa supremă a confirmat, pe 9 martie, decizia procurorilor Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de redeschidere a urmăririi penale în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, în anchetă fiind vizate circumstanțele în care au fost rănite mai multe persoane, în timpul evenimentelor care au avut loc la Bucureşti.

În 5 februarie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul evenimentelor din iunie 1990.

Parchetul instanţei supreme arăta, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus infirmarea a trei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz.

„În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014, privind circumstanțele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul București, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împușcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22 ianuarie 2015, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare au propus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25 august 2009 și 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică”, preciza sursa citată.

Cercetările în cazul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 au fost astfel reluate, după 25 de ani de la evenimente, perioadă în care au fost emise mai multe decizii de neîncepere a urmării penale, unele victime ajungând să fie despăgubite la CEDO în absenţa unei hotărâri judecătoreşti în ţară.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă