30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportFostă angajată în Bamboo și într-un cazino a ajuns consilieră în Parlament

Fostă angajată în Bamboo și într-un cazino a ajuns consilieră în Parlament

O fostă angajată a clubului Bamboo din Capitală a ajuns consiliera deputatului PSD Marius Manolache  pentur o zi. După ce s-a lăudat pe contul său de Facebook cu ecusonul de Parlament, parlamentarul a concediat-o, transmite Mediafax.

Ornella Borozan, fostă angajată a clubului Bamboo şi a unui cazino, a ajuns consilieră a deputatului Marius Manolache, finul premierul Victor Ponta, însă a intrat în atenţia presei în momentul în care a publicat pe contul ei de Facebook mai multe poze cu legitimaţia de Parlament, alături de comentariul “Gata cu discuţiile în trafic!”. Ulterior, tânăra şi-a şters contul de Facebook.

Întrebat despre situaţia consilierei sale, Marius Manolache a declarat că a demis-o. “Legitimaţia de consilier şi permisul de parcare de la Parlament nu e un privilegiu. Din punctul meu de vedere este o onoare, pentru că lucrezi pentru comunitate. N-a înţeles şi a plecat acasă”, a spus deputatul, adăugând că va avea totuşi o discuţie cu aceasta. Deputatul susţine că a angajat-o în baza CV-ului ei, potrivit căruia a absolvit o facultate şi ştia două limbi străine. Ulterior, la insistenţe presei, Marius Manolache a recunoscut că i-a fost recomandată de anumiţi “prieteni”.

“Cum o cunosc? Printr-un grup de prieteni”, a spus acesta. Întrebat dacă ştia despre fostele ei locuri de angajare, Manolache a spus că nu contează, pentru că fiecare are dreptul la “şanse egale”. “Asta e discriminare. Trebuie să avem şanse egale cu toţii”, a continuat Manolache, care recunoaşte că angajata sa nu a trecut şi proba unui interviu.

Întrebat dacă aspectul ei fizic a avut o contribuţie la angajarea ei, deputatul a negat, dar a spus că i s-a părut “plăcută”. “Nu are nicio legătură aspectul fizic. E o întâmplare. (…) Era drăguţă, nu v-a plăcut? Bănuiesc că v-a plăcut. Mi mi-a fost plăcută, nu m-am gândit la altceva în afară de a o angaja şi atât”, a precizat acesta.

Marius Manolache spune că tânăra i-a fost angajată o singură zi.

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Construcție filosofică

O condiție a vieții izbutite este cunoașterea realității în care se trăiește. Împărtășesc opinia că, printre formele spiritului, filosofiei îi revine să asigure reflecția...

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...
Ultima oră
Pe aceeași temă