19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăPoliticăSimplă întâmplare? Dăncilă și Giuliani, la mese alăturate, în restaurant!

Simplă întâmplare? Dăncilă și Giuliani, la mese alăturate, în restaurant!

Fotografia în care apar Rudy Giuliani și Viorica Dăncilă, la mese alăturate, a fost postată pe Twitter la chiar de avocatul președintelui.

A fost surprinsă în luna martie a acestui an, în timpul unei vizite în care Dăncilă nu a obținut prea multe de la Washington, cu excepția unei fotografii în treacăt cu vicepreședintele Mike Pence.

În rest, premierul a promis, la întâlnirea anuală AIPAC (American Israel Public Affairs Committee) că va muta ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim, lucru care i-a entuziasmat pe cei prezenți, dar care evident nu s-a întâmplat, din cauza opoziției președintelui Iohannis.

Giuliani era deja un cunoscut al PSD. În vara lui 2018, el a trimis o scrisoare președintelui României în care și-a exprimat ”îngrijorările legate de degradarea continuă a statului de drept în România”. Giuliani a declarat ulterior pentru Washington Post că a fost angajat să scrie scrisoarea de către firma de consultanță a fostului șef FBI Louis Freeh.

Dar nu se știe dacă controversatul avocat s-a întâlnit cu Dăncilă în martie. Politico scrie că purtătorul de cuvânt al lui Giuliani nu i-a răspuns la o întrebare pe acest subiect.

Între timp, Giuliani și-a îndreptat încă o dată atenția asupra României, făcând referire la legăturile fiului lui Joe Biden, Hunter, cu omul de afaceri Puiu Popoviciu. Chestiunea a fost preluată și de Donald Trump, zilele trecute, care a menționat numele țării noastre.

”Cred că ce au făcut Biden și fiul său, și acum, cred, că apare și cazul României; ceea tocmai a ieșit astăzi. Sau în altă țară. Și sunt sigur că există mai mult decât atât”, a spus Donald Trump.

Ce s-a întâmplat? În 25 octombrie, New York Times a scris că Hunter Biden, fiul fostului vicepreședinte american, l-a recrutat pe fostul șef al FBI Louis Freeh pentru a-l ajuta pe Puiu Popoviciu în ancheta în care era vizat de procurorii anticorupție și în care a fost condamnat în 2016. Freeh l-a angajat apoi pe Giuliani, chiar cel care a criticat lupta anticorupție din România.

Cele mai citite

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă