19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialDirectorul RA-APPS și președintele CJ Buzău, trimiși în judecată

Directorul RA-APPS și președintele CJ Buzău, trimiși în judecată

Directorul  Regiei Autonome – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), Georgian Gabriel Surdu, și președintele Consiliului Județean Buzău, Marian Cristinel Bîgiu, au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție pentru cumpărare de influență, respectiv trafic de influență, potrivit unui comunicat al DNA. 

Georgian Gabriel Surdu a fost suspendat din funcție și se află sub control judiciar. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, în cursul lunii august 2013, Surdu i-a oferit lui Bîgiu Marian Cristinel, în calitate de președinte al CJ Buzău, suma de 3.894.301.91 lei (878.222,47 euro), reprezentând 8% din valoarea unui contract ( 48.678.773,89 lei – 10.977.780,91 euro), având ca obiect ”Proiectarea şi execuţia modernizarea drumurilor de interes local şi reţea publică de canalizare şi staţie de epurare în comuna Ghergheasa, jud. Buzău”. Banii urmau să fie dați în mai multe tranșe, la momentul efectuării plăților către societatea executantă.

În aceeași lună, directorul suspendat al RAAPPS a remis, printr-un intermediar, lui Cristinel Bîgiu drept primă tranșă, suma de 75.000 euro, pentru a interveni pe lângă primarul unei comune din judeţul Buzău, în vederea atribuirii contractului de lucrări respectiv.

Procurorii susțin că, în cursul lunii august 2013, în contextul unei întâlniri pe care au avut-o într-un restaurant din București, Surdu Georgian Gabriel i-a solicitat lui Bîgiu Marian Cristinel, în calitate de președinte al CJ Buzău, să-i faciliteze obținerea unor contracte de lucrări publice în județul Buzău, pentru o firmă pe care primul o administra prin intermediar.

Bîgiu a fost de acord cu cererea directorului RAAPPS și i-a promis acestuia din urmă că-l va sprijini să obțină un contract de lucrări pentru firma respectivă, într-o comună de pe raza județului Buzău.

La rândul său, Surdu i-a promis președintelui CJ Buzău că-i va remite, 8% din valoarea contractului, în schimbul intervenției sale pe lângă primarul localității respective, în vederea câștigării licitației.

De asemenea, cei doi au convenit ca o primă tranșă, de 75.000 euro, să fie dată la câteva zile de la momentul discuției, lucru care s-a și întâmplat, banii fiind remiși lui Bîgiu Marian Cristinel printr-un intermediar.

La data de 21 mai 2014, tot în baza celor stabilite de Bîgiu Marian Cristinel, între primăria comunei respective și firma controlată de Surdu Georgian Gabriel a fost încheiat un contract de lucrări având ca obiect „Modernizare drumuri de interes local și rețea publică de canalizare și stație de epurare”, în valoare de 48.678.773,89 lei (10.977.780,91 euro).

Procentajul de 8% din valoarea contractului, promis lui Bîgiu Marian Cristinel de Surdu Gabriel Georgian se ridica la suma de circa 878.222,47 euro, din care acesta din urmă achitase o primă tranșă de 75.000 euro.

În cauză, s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra a două imobile aflate în proprietatea lui Bîgiu Marian Cristinel, până la concurenţa sumei de 75.000 euro. 

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă