1.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialBuşteni: Sportivi din 15 ţări la Cupa Mondială de escaladă pe gheaţă

Buşteni: Sportivi din 15 ţări la Cupa Mondială de escaladă pe gheaţă

Aproape 80 de sportivi din 15 ţări vor participa, în această săptămână, la Cupa Mondială de escaladă pe gheaţă care se va desfăşura, începând de miercuri, la baza pârtiei Kalinderu din staţiunea Buşteni, conform Mediafax.

Un număr de 77 de sportivi din Azerbaijan, Canada, Cehia, Coreea, Elveţia, Franţa, Iran, Italia, Japonia, Marea Britanie, Rusia, Slovenia, SUA, Ucraina şi România vor participa, săptămâna aceasta, la Cupa Mondială de Căţărare pe Gheaţă care va avea loc la Buşteni, la baza pârtiei Kalinderu.

Competiţia este organizată de Clubul Alpin Român şi Primăria Buşteni şi se desfăşoară sub egida Uniunii Internaţionale a Asociaţiilor de Alpinism.

Concursul are două probe, de viteză şi de dificultate, iar fiecare dintre acestea se desfăşoară pe două categorii, respectiv masculin şi feminin. Probele se vor desfăşura pe parcursul a patru zile, începând de miercuri până sâmbătă, în mai multe etape, respectiv calificări, semifinale şi finale.

Competiţia se desfăşoară pe structuri artificiale de 25 de metri înălţime, acoperite parţial cu gheaţă. Structura pentru proba de dificultate este considerată de unii sportivi de top printre cele mai grele dinlume.

Valoarea totală a premiilor acordate câştigătorilor este de 10.000 de euro.

Potrivit organizatorilor, prima etapă a Cupei Mondiale de anul acesta s-a desfăşurat în Coreea de Sud, înaintea etapei din România, iar următoarele etape vor avea loc, după etapa din România, în Elveţia, Franţa, Italia şi Rusia.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă