16.9 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialFost primar din Tulcea, trimis în judecată pentru obţinere ilegală de fonduri...

Fost primar din Tulcea, trimis în judecată pentru obţinere ilegală de fonduri europene

Fostul primar al localităţii Măcin din judeţul Tulcea şi un fost inspector de specialitate consultanţă agricolă în cadrul Primăriei, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, pentru obţinerea fără drept a fondurilor europene.

Astfel, potrivit DNA, Andone Ichim, fost primar al localităţii Măcin din judeţul Tulcea, este cercetat pentru folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, sub forma participaţiei improprii, fals intelectual, folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave, înşelăciune şi fals intelectual în formă continuată.

De asemenea, Marina Constantin, fost funcţionar public în cadrul primăriei oraşului Măcin, judeţul Tulcea,  este cercetată pentru complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, sub forma participaţiei improprii, fals intelectual, complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la înşelăciune şi fals intelectual în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în cursul anilor 2008 şi 2009, în calitate de primar al oraşului Măcin, Andone Ichim a formulat, în numele Consiliului Local al oraşului Măcin, cereri de acordare a sprijinului financiar în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă, pentru terenuri cu destinaţia păşune.

În susţinerea cererii şi a dovedirii dreptului de proprietate solicitantul a declarat suprafeţe mult mai mari decât cele pe care era îndreptăţit şi a comunicat aceste date nereale funcţionarilor APIA prin intermediul mai multor înscrisuri.

Urmare a acestor acţiuni, Andone Ichim, a primit de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) sprijin financiar în mod necuvenit pentru câte 511,89 hectare, respectiv suma totală de 499.741,55 lei (126.357 euro), aferentă cererilor formulate pentru anii 2008 şi 2009, respectiv: în campania 2008 Consiliul local a primit necuvenit 188.204,75 lei din fonduri europene şi în campania 2009Consiliul Local a primit necuvenit 311.536,80 lei din fonduri europene şi din bugetul naţional.

De asemenea, cu ajutorul Mariei Constantin, primarul a determinat o altă persoană, funcţionar în cadrul administraţiei locale, care a acţionat din culpă, să procedeze în acelaşi sens.

În calitate de inspector de specialitate consultanţă agricolă în cadrul Primăriei oraşului Măcin, Maria Constantin l-a ajutat pe Andone Ichim să declare şi să menţioneze aspecte nereale privitor la suprafaţa totală de teren cu destinaţie de păşune deţinută în proprietate de către Consiliul local al oraşului Măcin.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Tulcea s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 499.741,55 lei.

Pentru recuperarea prejudiciului, în cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului judiciar asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând lui Andone Ichim.

Cele mai citite

Accident cu trei persoane încarcerate pe un drum din Bihor

Un accident grav s-a produs între un microbuz și un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani pe un drum din județul...

Ediție Tezaur cu dobânzi neimpozabile de până la 7%

Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Titlurile pot fi achiziţionate de la Trezoreria Statului, între...

Medic de la ATI, rănit grav într-un accident rutier. Se afla pe marginea drumului

Virginia Armega medic în cadrul secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a fost rănită în urma accidentului din localitatea Țicleni, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă