19.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialAvion Tornado cu piese imprimate 3D, testat în Anglia

Avion Tornado cu piese imprimate 3D, testat în Anglia

Un avion de luptă de tip Tornado, echipat cu piese din metal imprimate în 3D, a efectuat pentru prima dată un zbor, a anunţat duminică grupul britanic BAE Systems, potrivit AFP. Zborul-test a fost efectuat „cu succes” în decembrie, pe aerodromul de la Warton, în nord-vestul Angliei.

Elementele avionului imprimate în 3D erau un capac de protecţie pentru radioul din carlingă, unele piese ale sistemului de aerisire şi de la trenul de aterizare, potrivit BAE Systems.

Imprimarea în 3D, care permite fabricarea unui obiect prin adăugarea unor straturi de material pe baza unui model electronic în trei dimensiuni, se impune drept tehnologia viitorului în industria aerospaţială. NASA a testat, în august, un motor de rachetă al cărui injector a fost imprimat în 3D.

BAE Systems a anunţat că producerea anumitor piese – confecţionate la o bază Royal Air Force (RAF) în estul Angliei – a costat mai puţin de 100 de lire sterline (aproximativ 120 de euro) şi că ar putea permite efectuarea unor economii în valoare de sute de mii de lire sterline anual.

„Nu mai eşti blocat într-un loc pentru fabricarea acestor obiecte”, subliniază într-un comunicat Mike Murray, un inginer în cadrul BAE Systems, adăugând că această tehnologie ar putea permite şi echiparea unor „nave şi portavioane”.

„Dacă este posibil să aducem (asemenea) maşini până pe linia frontului, acest lucru ne poate îmbunătăţi potenţialul acolo unde nu am fi avut o capacitate de producţie”, adaugă el.

Cele mai citite

U Cluj și-a adus golgheter! Cel mai bun marcator din Armenia a semnat cu „șepcile roșii”

Universitatea Cluj a oficializat transferul atacantului armean Artur Miranyan, golgeterul campionatului Armeniei, care vine liber de contract la echipa lui Ioan Ovidiu Sabău. Golgeterul Armeniei,...

Romgaz a încheiat un contract de creditare în valoare de 150.000 de milioane de euro

Linia de creditare este deschisă pentru 3 ani și va acoperi nevoile de capital de lucru ale Romgaz Romgaz a notificat investitorii de pe bursă...

Raya a salvat-o pe Arsenal de la eșec! Portarul spaniol a avut o paradă uluitoare

David Raya, portarul lui Arsenal, a fost protagonistul unei duble parade impresionante care a salvat echipa sa în meciul împotriva Atalantei, scor 0-0, din...
Ultima oră
Pe aceeași temă