21.2 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialStarea sănătăţii lui Ariel Sharon continuă să se deterioreze

Starea sănătăţii lui Ariel Sharon continuă să se deterioreze

Starea sănătăţii fostului premier israelian Ariel Sharon, aflat în comă de opt ani, s-a degradat şi mai mult, a anunţat luni spitalul în care este internat, relatează AFP, conform Mediafax.

Sănătatea lui Sharon, în vârstă de 85 de ani, care este inconştient de când a suferit un atac cerebral pe 4 ianuarie 2006, se deteriorează din 1 ianuarie.

Citeşte şi: Ariel Sharon, stare de sănătate „staţionară”

În pofida unei „stabilizări” a funcţiei cardiace, deteriorarea „altor funcţii vitale” ale pacientului, ca cele susţinute de rinichi, plămâni şi ficat continuă, a anunţat directorul Spitalului Sheba de la Tel Hashomer, în apropiere de tel Aviv, doctorul Zeev Rotstein, citat de presă.

„Riscul la adresa vieţii sale a crescut”, a conchis el, apreciind că, doar dacă nu va avea loc un „miracol”, „situaţia continuă să se degradeze zi de zi”.

Sharon va rămâne în istorie ca cel care a pregătit şi condus, în 1982, invazia Libanului vecin, la vremea respectivă el ocupând funcţia de ministru al Apărării, dar şi ca primul şef al unui Guvern israelian care a efectuat o retragere dintr-o parte a teritoriilor palestiniene, ocupate începând din 1967.

Citeşte şi: Mai multe organe vitale ale lui Ariel Sharon nu mai funcţionează normal

O comisie de anchetă a stabilit în privinţa responsabilităţii lui Sharon că acesta nu a prevăzut şi nici nu a împiedicat masacre în taberele palestiniene de refugiaţi de la Sabra şi Shatila, la Beirut, în septembrie 1982, comise de către o miliţie creştină aliată Israelului.

El a fost nevoit să demisioneze, ceea ce nu l-a împiedicat să devină premier în 2001, post în care a fost reconfirmat în 2003.

În 2005, într-o perioadă în care era considerat un campion al colonizării, el a procedat la evacuarea din Fâşia Gaza a celor aproximativ 8.000 de colonişti care s-au instalat în regiune la încurajările sale.

El a fost criticat dur din cauza acestei decizii, atât de către o mare parte a dreptei, cât şi de către grupul de lobby al coloniştilor.

Sharon a fost spitalizat pe 18 decembrie 2005 în urma unui „uşor atac cerebral” după care a recuperat rapid. Dar pe 4 ianuarie 2006 a intrat într-o comă profundă, după un „atac cerebral grav”.

Cele mai citite

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...

Mașină lovită de tren în Argeș. Șoferul a scăpat cu viață

Un bărbat de 51 de ani a fost implicat într-un accident grav într-o comună din județul Argeș, după ce mașina sa a fost lovită...

Oglinda uscată a Moldovei: peste jumătate dintre locuitori, nu au apă potabilă

Datele INS arată că 1.800 de şcoli şi grădiniţe nu au acces la reţeaua de apă Cel mai recent raport al Institutului Naţional de Statistică...
Ultima oră
Pe aceeași temă