„Cu siguranţă că susţinem orice soluţie care să permită organizarea examenului de rezidenţiat într-un timp cât mai scurt. Readuc aminte că întârzierile de organizare a examenului de rezidenţiat sunt răspunderea exclusivă a guvernului care a fost demis prin moţiune de cenzură. Şi dacă nu ar fi existat această propunere legislativă, imediat după învestirea guvernului, noi am fi rezolvat această problemă”, a spus Orban la Parlament.
Marţi, Camera Deputaţilor ar urma să discute un proiect de lege privind organizarea rezidenţiatului.
Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de marţea trecută, în unanimitate (72 de voturi „pentru”), propunerea legislativă pentru modificarea OG 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, prin care s-a stabilit că, la nivel naţional, începând din anul 2020, admiterea la rezidenţiat va avea loc în a treia duminică a lunii noiembrie.
„Ministerul Sănătăţii organizează admiterea în rezidenţiat pe locuri şi pe posturi prin concurs naţional în a treia duminică a lunii noiembrie, iar admiterea în rezidenţiatul în medicina de familie, prin test de selecţie, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Educaţiei Naţionale”, prevede amendamentul senatorului PSD Liviu Pop.
Pentru anul în curs, concursul pentru rezidenţiat se va desfăşura aşa cum era stabilit, pe 8 decembrie, şi în acest sens, actul normativ iniţiat de un grup de parlamentari de la PSD, UDMR şi PNL şi amendat de Senat prevede că „prin derogare concursul naţional pentru admiterea în rezidenţiatul pe locuri şi pe posturi se organizează în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii pentru anul 2019 şi se poate desfăşura la nivelul centrelor universitare pe baza acordului dintre Ministerul Sănătăţii şi instituţiile de învăţământ superior publice acreditate care au facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie”.