Grosul banilor plecaţi din BNR ca plată în contul datoriei externea fost acoperit de împrumuturile Ministerului Finanţelor denominateîn valută şi reintrate la banca centrală.
În urmă cu mai bine de un an, când se prefigura un vârf al plăţilor pentru rambursarea datoriei externe contractate în 2009 (5 miliarde euro în 2013 şi 4,7 miliarde euro în 2014), mulţi se întrebau cum vor reacţiona autorităţile: vor alege să plătească banii în principal din conturile BNR (3,9 miliarde euro urmau să plece anul trecut din BNR pentru rambursarea datoriei şi doar 1 miliard din conturile MF) sau vor rostogoli împrumutul, cu costurile suplimentare de rigoare?
Ei bine, din rapoartele BNR privind rezervele valutare avem întreaga dimensiune a fenomenului: statul s-a împrumutat pentru a acoperi rambursările către FMI şi CE, iar banii plecaţi din BNR ca rambursare a datoriei externe s-au întors sub forma emisiunilor de obligaţiuni denominate în euro (2 miliarde) şi dolari (2,2 miliarde) contractate de Finanţe de-a lungul anului.
Chiar şi în condiţiile ieşirii masive de fonduri pentru rambursarea datoriei, rezerva valutară a BNR este cu 1,3 miliarde euro mai mare ca în decembrie 2012 (32,5 miliarde euro în prezent). Diferenţa dintre sumele rambursate de BNR şi valoarea emisiunilor de obligaţiuni în valută ale statului provine din fondurile europene obţinute şi din alte operaţiuni ale băncii centrale în piaţa valutară internă.
Care sunt costurile
Acoperirea golului din vistieria BNR cu alte împrumuturi externe nu e lipsită de costuri. Dacă în momentul contractării împrumutului de la FMI eram liniştiţi că „dobânda este de numai 3,5%, printre cele mai mici posibile în aceste condiţii“, bondurile româneşti au randamente mult mai bune pentru deţinători. În ianuarie şi februarie 2013 România a obţinut 1,5 miliarde dolari, respectiv 0,75 miliarde dolari plătind un randament de 6,87%, respectiv 6,45%.
În septembrie am mai avut o emisiune de bonduri denominate în euro (1,5 miliarde euro pe 7 ani), cu randament de 4,7%, iar în octombrie încă o emisiune în euro, 500 milioane, tot pe 7 ani şi cu randament de 4,15%.
Dacă randamentul mediu pentru cele aproximativ 3,7 miliarde euro obţinute în acest fel ar fi de numai 5%, tot ar însemna un cost suplimentar de 185 milioane euro pe an faţă de situaţia în care ne-am fi achitat datoriile (13 miliarde euro la FMI, 5 la CE, restul de 2 miliarde la alte câteva instituţii financiare internaţionale) doar din rezerva BNR. S-a ales să se plătească suplimentar pe an mai mult de jumătate din valoarea de piaţă a unei companii precum Transelectrica pentru… stabilitatea leului?
Că alt raţionament pentru a nu plăti datoriile din rezerva BNR, aşa cum fusese programat iniţial, pare mai greu de găsit. Ce s-ar fi întâmplat însă cu stabilitatea leului dacă nu ne împrumutam deloc la FMI/CE etc., precum Bulgaria? Vom proceda similar în 2014, când urmează un alt vârf de plată pentru datoria externă?
