15.5 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăEconomieFoto interviuSam Mendes a dezvăluit de ce a acceptat să regizeze noul film...

Sam Mendes a dezvăluit de ce a acceptat să regizeze noul film cu James Bond, Spectre

Britanicul Sam Mendes a dezvăluit, într-un interviu recent, că a ezitat să regizeze noul film cu James Bond, „Spectre”, pentru că, după penultimul film, „Skyfall”, nu era sigur în ce misiune să îl implice pe Bond. Însă, cineastul a explicat cum i-a venit ideea pentru noul lungmetraj.

„Ceea ce m-a atras să regizez <<Skyfall>> a fost mitologia din jurul lui Bond, din anii 1960-1970. Am simţit că există oportunitatea, în <<Spectre>> să reimaginăm câteva din personajele negative şi organizaţiile care l-au bântuit pe Bond în prima parte a francizei”, a spus Sam Mendes pentru The Hollywood Reporter.

Citeşte şi: VIDEO + FOTO. Bond, James Bond, a început o nouă misiune. Ce a declarat Daniel Craig la premiera filmului Spectre

Cel de-al 24-lea film din seria „James Bond”, lungmetrajul „Spectre”, a avut premiera luni seară, la Londra. La eveniment au participat staruri din cinematografia mondială şi membri ai familiei regale britanice. În 6 noiembrie, filmul va avea premiera în Statele Unite ale Americii.

În „Spectre”, actorul britanic Daniel Craig interpretează pentru a patra oară rolul agentului 007, după ce a jucat anterior în filmele „Casino Royale” (2006), „007: Partea lui de consolare/ Quantum of Solace” (2008) şi „007: Coordonata Skyfall/ Skyfall” (2012).

Citeşte şi: ​Actrița Judi Dench, înjurată de un taximetrist. Răspunsul ei, ca din filmele cu James Bond

Christoph Waltz, Léa Seydoux, Monica Bellucci, David Bautista, Ralph Fiennes şi Andrew Scott fac, de asemenea, parte din distribuţia filmului „Spectre”.

Potrivit producătorilor, intriga noului film este dominată de „un mesaj codat din trecutul lui Bond, care îl trimite pe agentul 007 pe urmele unei organizaţii sinistre”.

Cele 23 de filme „James Bond” realizate până în prezent au generat încasări de peste 4,1 miliarde de dolari în toată lumea. Cel mai recent lungmetraj lansat din această serie, „Skyfall”, a generat încasări de peste 1,1 miliarde de dolari pe plan mondial, mai mult decât oricare alt film cu agentul 007.

 

Cele mai citite

AUR cheamă la proteste: 12 ianuarie, România se ridică!

Organizatorii anunță participarea a zeci de mii de persoane din toată țara și din diaspora România se pregătește pentru unul dintre cele mai mari proteste...

Ilie Bolojan s-a întâlnit cu Stephane Sejourne, vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială al Comisiei Europene

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a evidențiat, miercuri, în cadrul întrevederii avute cu Stephane Sejourne, vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială al Comisiei Europene,...

Trump vrea pacea „cât mai repede posibil” în Ucraina, dar nu va face concesii președintelui rus Putin

Președintele ales al SUA, Donald Trump, vrea să pună capăt războiului din Ucraina „cât mai repede posibil”, dar nu va face concesii președintelui rus...
Ultima oră
Pe aceeași temă