La Galați a avut loc conferința de presă de închidere a proiectului „Program strategic de dezvoltare a Portului Galaţi“, implementat de Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi şi firma de consultanţă Ernst & Young. Proiectul cu un buget de 1,95 milioane lei a constituit în primul rând o analiză a situației actuale ale celor patru terminale din Portul Galați, respectiv Portul Mineralier Romportmet SA, Portul Docuri, Port Bazinul Nou şi Portul Comercial Vechi, dar și conturarea unor direcții de dezvoltare până în 2035 a unor proiecte care să pună în valoare potențialul economic al portului. Ca obiective, strategia îşi propune integrarea Portului Galaţi în fluxurile internaţionale de mărfuri şi pasageri, creşterea rolului acestuia la îmbunătăţirea accesibilităţii Coridorului Transeuropean Rhin-Dunăre, conectarea la Coridorul IX Pan-European şi transformarea portului gălăţean într-un motor de creştere şi dezvoltare economică la nivel regional.
Proiectele prioritare ale Portului Galați
Potrivit reprezentantului Ernst &Young, Paul Ilau, în cadrul proiectului au fost identificate proiectele prioritare pentru Portul Galați, acestea fiind: 1. Modernizarea Danei 32; 2. Studiul de fezabilitate pentru identificarea soluțiilor pentru reducerea gradului de colmatare în Portul Galați; 3. Platforma multimodală din Portul Bazinul Nou; 4. Construirea Terminalului pentru Gaz Lichefiat în Parcul Industrial; 5. Terminal Ro – Ro în Portul Bazinul Nou; 6. Terminal de Cereale în Portul Bazinul Nou; 7. Modernizarea Terminalului pentru uleiuri din Portul Comercial Galați, Dana 20; 8. Terminal pentru cereale și mărfuri generale în Portul Mineralier; 9. Modernizarea Infrastructurii Portuare. Dintre măsurile de suport pentru dezvoltarea exploatării portuare la Galați cele mai importante sunt acordarea de discount la transportul și exploatarea mărfurilor considerate strategice și reducerea taxelor pentru navigația pe Canalul Sulina, în condițiile în care taxa de canal reprezintă 40% din costurile deplasării unei nave de la Bara Sulina în Portul Galați. A fost aplicată recent de către Administrația Fluvială a Dunării de Jos o reducere cu 50% a taxei de canal pentru mărfurile containerizate. Au avut loc mai multe întâlniri cu reprezentanți ai unor mari companii și multinaționale prezente în România, care pot fi interesați de colaborarea cu porturile gălățene pentru dezvoltarea afacerilor, dar și mai multe întâlniri externe, în Georgia, Turcia și Polonia, pentru identificarea unor potențiali parteneri.
Punctele slabe
Analiza SWOT a detaliat punctele slabe ale infrastructurii, printre care se află limitările privind adâncimea la bara Sulina, ce permit accesul navelor cu până la 8.000 tdw, în condițiile în care în Portul Galați pot acosta nave de până la 15.000 tdw, dar și capacitatea redusă de asigurare a condiţiilor de navigaţie pe timpul iernii din cauza inexistenţei spărgătoarelor de gheaţă în porturile de la Dunărea Maritimă. Alte deficiențe sunt sistemul de finanţare ineficient pentru lucrările de dragaj necesare pentru menţinerea adâncimii în port și costurile ridicate pentru accesul navelor maritime în Portul Galaţi. Alt punct slab este că majoritatea drumurilor care leagă Galaţiul de Hinterland au doar o singură bandă pe sens, iar un altul e birocraţia excesivă şi procedurile greoaie legate de activitatea de vămuire a mărfurilor şi trecere a frontierei.
Pe lângă competiţia cu Portul Constanţa, alte două ameninţări pentru traficul portuar al Galaţiului identificate de analiza SWOT sunt modernizarea sistemului feroviar din Bulgaria şi dezvoltarea căii ferate între Turcia şi Europa.
Galațiul ar putea prelua unele fluxuri comerciale
Potrivit realizatorilor studiului, „competitorii Portului Galaţi sunt, în special, cei de la Marea Neagră (Constanţa, Varna, Odessa), dar şi cei de la Marea Adriatică (Trieste, Koper şi Rijeka)“. Ca soluții tehnice, au fost identificate opt rute de transport pentru un potenţial volum de marfă care ar putea fi preluat, în anumite condiţii, de Galaţi: Nord-Sud şi Vest-Est Europa, Europa-
Marea Caspică şi China-Europa. Printre cele mai mari schimburi comerciale se află cele de produse alimentare între Budapesta şi Moscova (160.000 tone anual), care acum se fac rutier, dar ar putea fi preluate pe ruta fluvială Budapesta-Galaţi şi ruta feroviară Galaţi-Moscova, care ar reduce costurile cu 12%. Costurile transporturilor de produse finite, maşini şi utilaje (131.000 tone pe an) de pe ruta Regiunea Thuringen – Varna (rutier) – Iran (maritim) pot fi reduse cu 26%, folosindu-se varianta Regiunea Thuringen – Galaţi (feroviar), Galați – Iran (maritim).
Specialiștii creionează viitorul portului Galați pentru următorii 20 de ani.