15.2 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSportPonta: Băsescu mi-a zis că nu promulgă bugetul

Ponta: Băsescu mi-a zis că nu promulgă bugetul

Premierul Victor Ponta a declarat că preşedintele Traian Băsescu i-a comunicat, marţi, în contextul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, că nu va promulga Legea bugetului de stat şi că o va trimite Parlamentului spre o nouă dezbatere în ultima zi a termenului legal prevăzut de Constituţie, relatează Mediafax.

Şeful statului a precizat, în mai multe rânduri, că va respinge Legea bugetului de stat în condiţiile în care acesta conţine creşterea accizei la carburant.

În urmă cu o săptămână, premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul intenţionează să aplice acciza de 7 eurocenţi doar la benzină şi să amâne introducerea acestei taxe la motorină, utilizată de către transportatorii de marfă, pentru o perioadă de trei luni, interval în care să fie căutate soluţii.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat atunci că a luat notă de declaraţia premierului Victor Ponta şi de informarea pe care i-a făcut-o acesta anterior anunţului că este dispus să renunţe la acciza pe motorină, arătând că nu este un lucru care să îl satisfacă, dar demonstrează că se poate „construi un dialog” în continuare.

Săptămâna trecută, premierul a declarat că aşteaptă încă răspunsul Comisiei Europene pentru amânarea introducerii accizei de 7 eurocenţi la motorină şi că, după ce va avea acest răspuns, va discuta cu preşedintele Traian Băsescu, cu propunerea ca acesta să promulge bugetul de stat.

Legea bugetului a fost adoptată de Parlament, dar preşedintele a promulgat doar bugetul asigurărilor sociale de stat, nu şi bugetul de stat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă