Organizaţiile de proprietari care deţin sisteme de irigaţii au la dispoziţie fonduri europene în valoare de 325 milioane euro în următorii patru ani pentru modernizarea sistemului, spune Valentin Apostol, director în Ministerul Agriculturii.
Potrivit oficialului din Ministerul Agriculturii, sistemul de îmbunătăţiri funciare din România are nevoie de înlocuirea câtorva sute de agregate de pompare. „Trebuie înlocuite circa 500 de agregate de pompare. Organizaţiile de irigaţii vor depune documentaţia la Ministerul Agriculturii, iar noi vom publica toate aceste date. Vor fi selectaţi acei producători de pompe cu cel mai bun raport calitate-preţ“, a spus Apostol, citat de Agerpres. El a precizat că ministerul este interesat să promoveze producţia românească de astfel de echipamente.
Valentin Apostol spune că instituţia pe care o reprezintă va pune la dispoziţia producătorilor de pompe datele de contact ale organizaţiilor utilizatorilor de apă din România, informează Agerpres. ”Suma se împarte pe patru ani. Cred că la începutul anului viitor deja vom putea vorbi despre primele acţiuni pentru aceşti bani. Documentaţia este foarte laborioasă, dar e binevenită, pentru că permite un control amănunţit’, a subliniat Apostol. Pentru perioada 2007-2013, pentru irigaţii a fost alocată o sumă de 20 de milioane euro, dar au fost depuse proiecte pentru 100 de milioane euro, astfel că Ministerul Agriculturii a fost nevoit să suplimenteze suma pentru a acoperi cererile. La finele lunii noiembrie, în cadrul Forumului Economic China-Europa Centrală şi de Est, organizat la Bucureşti, Daniel Botănoiu, secretar de stat din Ministerul Agriculturii, a afirmat că România are nevoie de investiţii de un miliard de euro pentru amenajarea şi îmbunătăţirea infrastructurii principale pentru irigaţii şi de 2,4 miliarde de euro pentru construirea Canalului Siret — Bărăgan şi aducerea apei către ferme.
„Numai pentru amenajarea şi îmbunătăţirea infrastructurii principale pentru irigaţii avem nevoie de investiţii de un miliard de euro, iar pentru construirea Canalului Siret — Bărăgan şi pentru aducerea apei către ferme şi plante avem nevoie de investiţii suplimentare de 2,4 miliarde de euro. Sistemul de îmbunătăţiri funciare din România are nevoie de investiţii, însă oferă şi numeroase oportunităţi”, a precizat Botănoiu, în faţa reprezentanţilor chinezi, care şi-au arătat interesul de a investi în acest domeniu.
Acesta a subliniat că, în acest sector, intenţiile Ministerului Agriculturii şi ale Guvernului sunt de a avea captări suplimentare de apă.
„Sunt momente, în special primăvara, în care apa este în cantităţi destul de mari, urmate de perioade de secetă, când avem nevoie de apă la plante, dar şi de o creştere a capacităţii de stocare şi a capacităţii agriculturii de a utiliza această apă. Lucrăm la un nou mod de a gândi şi de a aduce tehnologia în sistemele de irigaţii, astfel încât să diminuăm costurile cu apa pentru irigaţii, în care numai energia electrică reprezintă 85%. Intenţiile Ministerului Agriculturii şi ale Guvernului sunt de a avea captări suplimentare de apă”, a explicat Botănoiu.
Potrivit secretarului de stat, în 2013 există o suprafaţă amenajată pentru irigaţii de trei milioane de hectare, din care o suprafaţă viabilă economic de 1,5 milioane hectare şi o suprafaţă profesională de numai 800.000 de hectare. Anul acesta s-au încheiat contracte de irigat pe o suprafaţă de 400.000 de hectare, din care 336.000 de hectare au fost realizate cu organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii.