Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, marţi, că un judecător sau un procuror nu poate fi și preşedinte al comitetului de părinţi al unei unităţi de învăţământ, informează Mediafax.
Plenul CSM a discutat îpunctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios, cu privire la solicitarea procurorului Laurenţiu Marian Palaghiea, din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că funcţia de judecător sau procuror nu este compatibilă cu cea de preşedinte al comitetului de părinţi al unei unităţi de învăţământ”, se precizează în ordinea de zi soluţionată a şedinţei Plenului CSM de marţi.
Conform articolului 5 alineatul 1 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor „Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii”.
Totodată, articolul 8, din acelaşi act normativ, interzice magistraţilor să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse; să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură; să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome; să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic. Articolul 8 mai prevede şi că judecătorii şi procurorii pot fi acţionari sau asociaţi ca urmare a legii privind privatizarea în masă.
În articolul 11 din Legea 303/2004 alineatul 1 se prevede că „Judecătorii şi procurorii pot participa la elaborarea de publicaţii, pot elabora articole, studii de specialitate, lucrări literare ori ştiinţifice şi pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excepţia celor cu caracter politic”, iar în alineatul 2 „Judecătorii şi procurorii pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau internaţionale”.
De asemenea, magistraţii pot fi membri ai societăţilor ştiinţifice sau academice, precum şi ai oricăror persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, potrivit articolului 11 alineatul 3 din acelaşi act normativ.