Zeci de imigranți dintr-unul din centrele de detenție din Cehia au intrat în greva foamei, pentru a protesta față de durata șederii lor, potrivit voluntarilor care au vizitat unitatea, relatează Agerpres.
Greva are loc într-un centru nou deschis la Drahonice, la circa 90 de kilometri vest de capitala Praga.
„Dimineața (marți — n.r.), 44 de persoane au început greva foamei, iar în cursul după-amiezii erau peste 60. Nu protestează din cauza condițiilor de cazare, ci a prelungirii detenției lor. Ei nu știu de ce li s-a prelungit detenția,„, a declarat telefonic, pentru Reuters, Petra Damms, voluntară.
Ea a precizat că tensiunile au apărut după ce, marți, 40 de persoane au fost transportate afară din centrul de la Drahonice, ceea ce a alimentat temerile deținuților că vor fi deportați.
Majoritatea celor 144 de persoane care se află în prezent la Drahonice au fost aduse de la un alt centru de detenție de la Bela-Jezova, care a fost criticat recent din cauza condițiilor oferite.
Detenția în Cehia, care durează în general până la 90 de zile, se aplică marii majorități a imigranților care nu cer azil în această țară. Un număr total de 7.201 imigranți au fost înregistrați în această țară în primele nouă luni ale anului. Mulți își continuă drumul către Germania după eliberare.
Cehia a fost ferită de valul masiv de imigranți, în contextul în care majoritatea sutelor de mii de persoane care au fugit de sărăcia și războaiele din Orientul Mijlociu prin Balcani cu direcția Germania folosesc un traseu mai ușor, prin Austria vecină.