Turiștii români care vor pleca în sudul Dunării cu mașina personală vor avea o surpriză neplăcută.
Taxa de drum în Bulgaria se va mări, acest lucru afectând, evident, atât turiștii cazați în Bulgaria, cât și pe cei care merg în Grecia sau în Turcia. Taxele de drum în Bulgaria ar urma să devină mai mari decât cele din România.
Potrivit agenției Novinite, ministrul Dezvoltării Regionale, Lilyana Pavlova, a anunțat scumpirea vinietelor în Bulgaria de la data de 1 ianuarie 2016. În cazul autoturismelor, vinieta pentru o săptămână se va scumpi de la 10 leva la 15 leva (echivalentul a 7,64 euro). Vinieta valabilă timp de un an se va scumpi de la 67 de leva la 97 de leva (echivalentul a 49,5 euro).
Ultima majorare a taxelor de drum în Bulgaria s-a produs în anul 2008.
Drept comparație, în România, vinieta pe o săptămână costă în prezent circa 3 euro, iar vinieta pe un an de zile costă circa 28 de euro, adică mai puțin decât valorile indicate pentru Bulgaria. Taxele de drum din Bulgaria le vor depăși, de asemenea, și pe cele din unele țări din Europa Occidentală.
Decizia de majorare a prețului vinietelor a produs nemuțumirea șoferilor bulgari, care au postat o fotografie sugestivă pe Facebook. Imaginea prezintă o comparație între starea șoselelor din Bulgaria și a celor din Elveția.
Citește și: Cum arată refugiaţii SUSPECŢI care intră în Bulgaria, venind din TURCIA