Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a decis, joi, închiderea clubului Princess din Regie și amendarea patronilor cu 30.000 de lei, din cauza deficiențelor privind normele de apărare anti-incendiu, informează Mediafax.
Din amenda primită, localul a achitat jumătate și a luat și măsura complementară a opririi activității, până la remedierea deficiențelor.
În perioada 5 – 12 noiembrie, ISU au mers în controale în mai multe cluburi din Capitală, pentru a verifica dacă normele de siguranță sunt respectate.
Printre problemele constatate s-au numărat: numărul insuficient al căilor de evacuare, lipsa sistemelor de detectare automată a incendiilor, numărul insuficient de marcaje pentru evacuare.
Citește și: Dosarul Colectiv: Inspecția Judiciară cercetează cum a fost eliberat Piedone din arest
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a planificat o serie de controle pentru a verifica normele de apărare împotriva incendiilor, după ce la finalul lunii octombrie, în urma incendiului din clubul bucureștean Colectiv, 54 de persoane au decedat și peste 150 au fost rănite.