Peste 100 de ţări şi 10 organizaţii internaţionale îşi vor prezenta, la Astana, soluţiile creative privind dezvoltarea surselor de energie alternativă, în cadrul EXPO–2017, o expoziţie internaţională care are loc încă din 1928.
Premieră la EXPO-2017
În 22 noiembrie 2012, capitala Kazahstanului, Astana, a fost aleasă de Biroul Internaţional de Expoziţii (BIE) pentru a găzdui EXPO-2017, eveniment a cărui temă centrală va fi ”Energia viitorului”. Tema îşi propune să atragă atenţia asupra viitorului energiei, dar încurajează şi găsirea unor soluţii inovatoare şi practice în domeniul energiei şi evaluarea impactului lor global.
De altfel, este pentru prima dată când expoziţia este organizată într-o ţară fostă sovietică.
Pavilioanele EXPO-2017 se vor întinde pe 25 de hectare şi se va ajunge uşor în centrul oraşului Astana, la aeroportul internaţional şi la gară. Totodată, autorităţile au pus la dispoziţie şi o linie de autobuze care va circula din centrul oraşului către pavilioanele expoziţiei.
Construcţia pavilioanelor începe în 2014, cu 20 de companii din Kazahstan şi 49 de companii din toată lumea. Arhitecţi din Marea Britanie, Statele Unite, Germania, Austria, Olanda şi China elaborează designul expoziţiei.
În total, între două şi trei milioane de oameni vor vizita pavilioanele expoziţiei, din iunie până în septembrie 2017.
„Energia viitorului”
Tema expoziţiei internaţionale din 2017, „Energia viitorului”, reflectă cea mai mare provocare cu care se confruntă umanitatea în zilele noastre, găsirea unor surse de energie alternativă şi dezvoltarea tehnologiilor „verzi”.
Titlul şi conţinutul temei se pliază perfect pe recomandările raportului Naţiunilor Unite, „Energia pentru Dezvoltare Durabilă”, se arată pe site-ul expoziţiei.
De asemenea, este de remarcat că ideea generală a EXPO-2017 se leagă de obţinerea energiei eficiente, dezvoltarea sistemelor naţionale de energie şi energiei regenerabile care sunt în mâinile comunităţii internaţionale, conform „Millenium Development Goals”. În plus, tema EXPO-2017 încorporează, practic, toate temele expoziţiilor anterioare: „Oraşe mai bune-viaţă mai bună” (2010, Shanghai), „Viaţa în oceane şi pe coastă” (2012, Yeosu), precum şi „Hrănirea planetei-energie pentru viaţă” (urmează în 2015, la Milano).
În total, peste 100 de ţări şi 10 organizaţii internaţionale îşi vor prezenta, la EXPO 2017, soluţiile creative pentru dezvoltarea energiei regenerabile.
Potrivit statisticilor ONU, 1,6 miliarde de oameni nu au acces la electricitate, iar 2,4 miliarde de oameni nu au acces la combustibili moderni, pentru a putea găti şi a se încălzi. Nevoia tot mai mare de energie a oamenilor împinge consumul la limite pe care sistemul energetic actual nu le poate susţine. De aceea, este necesară găsirea unor surse de energie alternative, accesibile tuturor oamenilor, chiar şi celor din ţările mai puţin dezvoltate.
EXPO-2017, motor al inovaţiilor în Kazahstan
Preşedintele kazah Nursultan Nazarbayev a apreciat că expoziţia din Astana va încuraja dezvoltarea inovaţiilor în republică.
” Alegerea Kazahstanului arată succesul pe care l-a dobândit ţara noastră şi subliniază perspectivele de dezvoltare şi îmbunătăţire ale regiunii eurasiatice. De asemenea, subiectul de actualitate propus de Kazahstan, cel al energiei viitorului, a contribuit la obţinerea victoriei. Nu în cele din urmă, victoria Astanei este victoria întregului popor kazah”, a declarat Nazarbayev, când a aflat că Astana a fost aleasă gazda EXPO-2017.
Kazahstanul, prima din fostele republici ale URSS care va găzdui EXPO, face parte din Biroul Internaţional de Expoziţii din 1997.
Ţara a participat la EXPO începând cu anul 2005, când s-a prezentat, la Aichi, cu proiectul „Înţelepciunea naturii”. A fost prezentă şi la Zaragoza (2008), cu tema „Apa şi dezvoltarea sustenabilă” şi în 2010, la Shanghai, cu tema „Astana, inima Eurasiei”. La expoziţia din 2008, Kazahstanul a câştigat medalia de bronz pentru decoraţiile de interior şi exterior.
Expoziţiile internaţionale au o lungă istorie şi prezintă adevărate realizări tehnologice şi tehnice, împărtăşind, în acelaşi timp, o parte din istoria, tradiţiile şi organizarea socială a ţărilor participante. Ele au rolul de a atrage atenţia comunităţii globale, generând noi tendinţe în economia şi cultura mondiale.