14.1 C
București
miercuri, 30 octombrie 2024
AcasăSportAtletismCine au fost voluntarii ardeleni care s-au luptat în Siberia

Cine au fost voluntarii ardeleni care s-au luptat în Siberia

În lupte au fost implicaţi 5.000 de voluntari români, strânşi la Samara şi la Irkutsk.

Una dintre cele mai emoţionante pagini din istoria primului război mondial este cea a Corpului II Voluntari Români.

Este vorba de o unitate militară formată din ardeleni şi bucovineni, încorporaţi în timpul războiului în armata austro-ungară, care au decis să lupte împotriva Dublei Monarhii pentru eliberarea Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului şi Bucovinei de sub stăpânirea Habsburgilor. Militarii din Corpul II Voluntari Români au continuat lupta împotriva Puterilor Centrale şi după ce România, rămasă izolată ca urmare a trădării Rusiei Sovietice, a fost nevoită să ceară armistiţiu.

Lupta lor a fost dusă şi împotriva hoardelor bolşevice, care încercau să menţină Basarabia sub cizma rusească. Drama celor 5.000 de militari români s-a încheiat abia în vara anului 1920, când au ajuns pe ţărmul Oceanului Pacific. Acolo, ei au fost preluaţi de vase englezeşti. După şase săptămâni, în care au navigat pe ruta Siberia – Singapore – Calcutta – Port Said – Constantinopole – Constanţa, voluntarii români au ajuns în România. Primiţi cu mari onoruri de către Casa Regală a României, ei au primit Crucea de Război, cu bareta Siberia, creată special pentru a omagia sacrificiul lor.

Voluntari pentru România

Militarii români din armata austro-ungară s-au aflat pe front încă din primele zile ale primei conflagraţii mondiale. În momentul intrării României în război, la 15 august 1916, zeci de mii de români se aflau în lagărele de prizonieri ruseşti.

A doua zi după ce România a declarat război Puterilor Centrale, voluntarii ardeleni şi bucovineni au început să se organizeze. Primul detaşament de voluntari s-a format la Darniţa, lângă Kiev, în toamna anului 1916. Numărul lor a ajuns rapid la 2.000. Corpul Voluntarilor Români a fost recunoscut oficial de Ministerul de Război al României în februarie 1917. Pe 4 iunie, voluntarii români din Transilvania şi Bucovina au ajuns la Chişinău.

Ei au fost primiţi cu mare entuziasm de românii basarabeni. Un tânăr a înmânat un drapel românesc, iar căpitanul Victor Deleu a jurat că voluntarii ardeleni vor duce drapelul la Alba Iulia sau vor muri sub faldurile sale. În viaţa civilă avocat şi ziarist, Victor Deleu avea să devină secretar general al Resortului de Interne al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, apoi deputat în Parlamentul României Mari şi primar al Clujului în perioada 1932 – 1933. Voluntarii ardeleni au participat la luptele de la Mărăşeşti, iar 129 dintre ei au fost decoraţi pentru vitejie.

Din toamna anului 1917, ca urmare a izbucnirii revoluţiei bolşevice, centrul Corpului Voluntarilor Români s-a mutat de la Darniţa la Hârlău. Acolo au fost formate trei noi regimente: Turda, Alba Iulia şi Avram Iancu. După semnarea armistiţiului dintre România şi Puterile Centrale, o parte a voluntarilor ardeleni a refuzat să înceteze lupta. În Rusia controlată încă de trupele fidele ţarului Nicolae al II-lea, ei au început să se grupeze la Samara, apoi la Irkutsk. Noua unitate militară s-a numit Corpul II Voluntari Români. Pe toate drapelele lor a fost pictat chipul lui Horea, iar cele două batalioane ale Corpului s-au numit Horea şi Mărăşeşti.

Voluntarii români au luptat împotriva bolşevicilor până în vara anului 1920. În cele din urmă, ei au fost transportaţi de nave britanice de război în ţară, după ce ocoliseră jumătate de glob pământesc. Ca un amănunt semnificativ, la dorinţa Regelui Ferdinand I, voluntarii ardeleni care rămăseseră în România şi care au reintrat în luptă în anul 1918, alături de Armata Regală Română, au defilat la 1 decembrie în Bucureştiul eliberat, apoi au revenit în Transilvania, unde au servit sub ordinele Consiliului Dirigent condus de Iuliu Maniu inclusiv în războiul contra Republicii Ungare a Sfaturilor, condusă de Bela Kun şi distrusă de armata română, care a eliberat în anul 1919 Budapesta de teroarea bolşevică.

Cele mai citite

Control al ITM București la Arena Națională: peste 600 de persoane lucrau fără forme legale complete

Inspectorii de muncă din București au efectuat un control amplu la Arena Națională în timpul unui meci de fotbal, descoperind că 610 angajați, majoritatea...

Tragedie în Mexic! 12 persoane au murit în urma unei explozii la o fabrică

O explozie la o fabrică de oțel din statul mexican Tlaxcala a ucis 12 persoane, a declarat miercuri un oficial local, potrivit AFP. Din păcate,...

Halloween – de unde provine sărbătoarea din 31 octombrie

Halloween-ul, sărbătoare celebrată pe 31 octombrie, este o tradiție care îmbină elemente de cultură, istorie și folclor din diverse colțuri ale lumii. Deși astăzi...
Ultima oră
Pe aceeași temă