19.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSportPonta violent, Antonescu prudent, Dragnea absent

Ponta violent, Antonescu prudent, Dragnea absent

Poziţionarea liderilor USL după refuzul lui Traian Băsescu de a  semna acordul cu FMI nu a fost lipsită de surprize. Dacă premierul Victor Ponta şi socrul său, Ilie Sârbu, au preferat tonul dur, vicepremierul Liviu Dragnea a evitat să îl atace pe preşedinte, iar liderul PNL, Crin Antonescu, a preferat un ton ponderat. Cert este, însă, că pot fi identificate câteva direcţii principale de atac: tema sănătăţii precare a preşedintelui, tema şantajului, legat de “Cazul Călăraşi” şi tema pierderilor financiare pe care, prin poziţia sa, şeful statului le provoacă bugetului naţional.

Imediat după conferinţa de presă de la Cotroceni, vicepremierul Liviu Dragnea, aflat marţi seară la Parlament,  le-a mărturisit ziariştilor că liderii USL se aşteptau ca Traian Băsescu să semneze acordul, dar cu observaţii. Dragnea s-a ferit, însă, să comenteze subiectul explicând că “e o problemă pe care trebuie să o gestioneze Victor”. Strategia lui Dragnea a părut cu atât mai surprinzătoare cu cât Traian Băsescu a cerut reducerea cheltuielilor Ministerului Dezvoltării, condus de Dragnea.  Între timp, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea susţinea că parlamentarii vor merge pe actualul buget, indiferent de gestul preşedintelui. La câţiva paşi de Zgonea, şeful senatorilor PSD Ilie Sârbu şi deputatul PSD Viorel Hrebenciuc analizau mişcarea de la Cotroceni.

“Acordul e, practic, suspendat”, a fost varianta prezentată de Viorel Hrebenciuc. Ilie Sârbu, vizibil nervos,  a preferat o abordare mult mai dură. “E iresponsabil, se apropie de demenţă şi lucru ăsta nu e bun.”, a comentat Ilie Sârbu, întrebat de ziarişti. El a adăugat că Traian Băsescu trebuie oprit, sugerând şi o posibilă linie de atac – punerea sub acuzare. De altfel, şi ieri, Ilie Sârbu a insistat pe ideea problemelor de sănătate pe care le-ar avea preşedintele. “O comisie medicală, poate una neutră, adusă din afară, să îi facă o evaluare, că altfel mergem din război în război”, a spus socrul premierului.

Premierul Victor Ponta  a ieşit, iniţial, cu o scurtă declaraţie, afirmând sec : “Nu mai avem, practic, acord cu FMI şi CE”. Ulterior, premierul şi-a înăsprit tonul declaraţiilor, afirmând că preşedintele Traian Băsescu este lipsit de discernământ şi că gestul acestuia de a nu aproba memorandumul cu FMI este o dovadă foarte clară de iresponsabilitate, şeful statului dorind să se răzbune împotriva românilor care nu l-au votat. Întrebat dacă există motive pentru suspendarea preşedintelui, Ponta a răspuns afirmativ dar a adăugat că nu vrea să comenteze până când liderii USL nu vor identifica, împreună, o soluţie.

 

Reţinerile PNL

 

De altfel, pe parcursul zilei de ieri, capetele de acuzare la adresa preşedintelui Traian Băsescu s-au diversificat. Referirilor la starea de sănătate a preşedintelui li s-au adăugat acuzaţiile de şantaj. “Preşedintele, practic, vrea să şantajeze Parlamentul şi Guvernul ca să nu mai facem Comisia privind terenurile de la Călăraşi.”, a acuzat Victor Ponta. “Acordul de coabitare e ca şi acordul cu FMI: e suspendat de preşedinte până când domnia sa e de acord să semneze”, a spus Ponta.

Interesant este că, liderul liberal, Crin Antonescu a încercat să se ţină departe de scandalul privind acordul cu FMI. El nu a dat nicio declaraţie oficială până ieri la ora 16.00, când s-a întâlnit cu premierul Victor Ponta şi cu vicepremierii Liviu Dragnea, Gabriel Oprea şi Daniel Chiţoiu pentru a stabili mandatul delegaţiei USL care urma să meargă la Cotroceni. Atunci când a făcut-o, liderul liberal a preferat o abordare reţinută. Crin Antonescu a explicat că preşedintele Traian Băsescu trebuie să ştie că proiectul de buget înaintat de guvern nu va fi schimbat, chiar dacă şeful statului face uz de prerogativele sale şi il retrimite Parlamentului, “Preşedintele poate prelungi sau nu un joc politicianist din care să-si poata închipui că ar putea caştiga puncte parlamentare. Preocuparea noastra e sa-l convingem pe preşedinte să revina în limitele unei raţionalităţi”, a spus şeful liberalilor

 

În ceea ce priveşte ameninţarea şefului statului că nu va semna Memorandumul de înţelegere cu FMI, Crin Antonescu şi-a exprimat “convingerea că raţiunea va triumfa”. “Am o speranţă că preşedintele nu se va expune şi nu va expune România unei imagini foarte proaste doar dintr-o ambiţie sau joc politicianist.”, a explicat Antonescu.

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

STS a intervenit să repare o defecțiune apărută într-o reţea internă de telefonie interurbană din București

Sistemul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a intervenit, luni seară, la o defecţiune apărută la un echipament ce deserveşte o reţea internă de telefonie interurbană...

Gov-Smart:Prima platformă din lume care oferă administrație publică ca serviciu, digitalizează instituțiile publice din România

Gov-Smart anunță lansarea unei soluții inovatoare care promite să transforme administrația publică din România prin digitalizare completă și automatizare avansată. Prin implementarea modulelor interconectate specifice...

Consiliul de Securitate ONU se reunește de urgență după bombardamentul israelian de la Rafah

Consiliul de Securitate al ONU va avea o reuniune de urgență, în ziua de 28 mai 2024, în care va discuta atacul aerian executat...
Ultima oră
Pe aceeași temă