3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialFrancois Hollande, discurs în fața Parlamentului: Franța este în RĂZBOI

Francois Hollande, discurs în fața Parlamentului: Franța este în RĂZBOI

Președintele Franței, Francois Hollande, susține la această oră un discurs în fața Parlamentului. Șefului statului a declarat că Franța este în acest moment în război. 

”Franţa este în stare de război. Atacurile comise vineri seară sunt acte de război. S-au soldat cu cel puţin 129 de morţi şi numeroşi răniţi. Reprezintă o agresiune împotriva ţării noastre, valorilor noastre, tinerilor, modului de viaţă. Sunt comise de o armată teroristă, Daesh (n.red. – Stat Islamic), care luptă împotriva noastră, a Franţei, pentru că suntem ţara drepturilor omului. Teroriştii cred că popoarele libere se vor lăsa impresionate de aceste atacuri groaznice: se înşeală. Republica franceză a depăşit cu bine toate încercările şi este încă vie", a afirmat Hollande.

Hollande a arătat că Statul Islamic a comis atacuri și în alte state. 

"Ne confruntăm cu o organizaţie, Daesh (Stat Islamic), care dispune de teritorii, de resurse financiare şi de capacităţi militare. De la începutul anului, organizaţia teroristă a comis atacuri la Paris, în Danemarca, în Tunisia. Aceşti terorişti masacrează zilnic oameni; de aceea, distrugerea Daesh (Stat Islamic) este obligaţia întregii comunităţi internaţionale. Am cerut Consiliului de Securitate ONU să se reunească rapid pentru adoptarea unei rezoluţii în sensul distrugerii organizaţiei teroriste", a precizat Hollande.

Hollande a subliniat că atacurile de vineri din Paris au fost planificate și decise în Siria, organizate în Belgia și s-au desfășurat pe teritoriul Franței cu ajutorul unor cetățeni francezi. Președintele francez le-a mulțumit Statelor Unite pentru sprijinul acordat. 

”Siria a devenit cea mai mare creație teroristă pe care lumea a cunoscut-o vreodată”, a spus Hollande. 

Președintele Francois Hollande a anunțat că se va întâlni cu Barack Obama și cu Vladimir Putin pentru a discuta pentru a-și uni forțele. 

”Dușmanul nu este dușmanul Franței, ci al Europei. Asasinatele nu reprezintă nicio civilizație. Refugiații sunt vicitime ale aceluiași sistem terorist. Francezii au ucis francezii în atacurile de vineri”, a subliniat Hollande. 

Francois Hollande a pledat pentru formarea unei singure, mari coaliții care să atace Statul Islamic în Siria. 

De asemenea, președintele Franței a subliniat că trebuie schimbată Constituția pentru combaterea terorismului. Astfel, Francois Hollande a subliniat că vrea retragerea cetățeniei franceze în cazul teroriștilor cu dublă naționalitate. 

Franţa va consolida substanţial mijloacele de asigurare a ordinii publice, prin crearea unor posturi suplimentare în poliţie şi jandarmerie şi prin menţinerea efectivelor militare la acelaşi nivel până în 2019, a mai declarat preşedintele Francois Hollande.

Protecţia frontierelor externe ale Uniunii Europene o va salva de la "deconstrucţie", a mai declarat preşedintele Franţei, Francois Hollande. 

"Este vital ca Europa să îi accepte cu demnitate pe cei care dispun de dreptul de azil şi să ii trimită în tara lor pe cei care nu au acest drept. Acest lucru va necesita o protecţie efectivă a frontierelor externe. Dacă Europa nuşi controlează frontierele exterioare, atunci – şi noi vedem asta – acest lucru ar însemna revenirea la frontierele naţionale: acest lucru va reprezenta deconsţructia Uniunii Europene (…)", a afirmat Hollande. 

Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă