Un microbuz de persoane s-a ciocnit cu un tir, marţi seară, în oraşul Băicoi, judeţul Prahova, iar 12 persoane au fost rănite, informează Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, accidentul a avut loc pe strada Republicii din oraşul Băicoi, iar persoanele rănite au nevoie îngrijiri medicale.Surse medicale au declarat că patru dintre răniţi sunt în stare mai gravă, alţi opt suferind răni uşoare.
Citește și: Trei handbaliști morți, într-un accident pe un drum național
La faţa locului s-au deplasat echipajele de descarcerare ale ISU Prahova, însă nu a fost nevoie de intervenţia acestora. De asemenea, mai multe echipaje medicale se află la locul accidentului.
Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Prahova, Raluca Brezeanu, în urma primelor cercetări poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs în condiţiile în care şoferul unui TIR care ieşea de pe o stradă secundară nu a acordat prioritate, acroşând microbuzul.
Citește și: Un tren cu 50 de pasageri a lovit în plin un TIR. Nicio persoană nu a fost rănită