Pentru că se apropie Ziua Națională a României, am vrut să stau de vorbă, despre vremurile în care trăim, cu cineva de la care ai ce învăța, înainte de toate, despre cum să-ți păstrezi calitatea de Om. Și primul la care m-am gândit este directorul Liceului Teoretic "Lucian Blaga" din Tiraspol, pe care îl cunosc deja de câțiva ani buni și despre care pot spune că am onoarea să-i fiu prieten. Atât vreau să mai spun, înainte de-a vă lăsa să citiți acest interviu, că eroii nu pot fi întâlniți doar în manualele de istorie. Sunt și contemporani cu noi, iar profesorul Ion Iovcev este cea mai grăitoare dovadă.
Reporter : Domnule profesor, îmi amintesc de momentele despre care dumneavoastră mi-ați vorbit de-a lungul timpului. Cel mai impresionant a fost atunci când le-ați spus anchetatorilor transnistreni, care vă șicanau cu tot felul de acuzații și interogatorii, că nu vorbiți decât în limba română. Asta, în condițiile în care ei vi se adresau în rusește. Ce înseamnă pentru un om ca dumneavoastră, care de atâția ani rezistați în fața deznaționalizării în stânga Nistrului, Limba Română?
Ion Iovcev : ”Limba Română este Patria mea” vorba poetului. Limba română este totul, este existența noastră ca neam. Nu în zadar sepratiștii luptă atât de aprig împotriva școlilor românești, împotriva Limbii Romăne. La început, a fost cuvântul. Și cuvântul a fost Însuși Dumnezeu! Dumnezeu a vorbit și a plâns printre aștri, pentru noi, doar în Limba noastră românească! Limba Romănă pentru mine e totul, deoarece primele cuvinte le-am rostit în această limbă. Este limba lui Eminescu, a lui Vieru, a lui Blaga! Vorba poetului, "mai bine mut o viață întreagă, decât să-mi vorbiți în altă limbă!". Doar și când vorbesc, și când plâng, și chiar când tac, tot în Limba Română o fac. Este o limbă atât de frumoasă, și-i stă frumos îmbrăcată doar în straile Latine! Dacă s-a ajuns să împuște în aceste Litere, atunci se poate înțelege pentru ce luptăm noi aici. Luptăm pentu Limba noastră cea Romănă, pentru dăinuirea noastră ca Neam. Luptăm și rezistăm în fața deznaținalizării în stânga Nistrului. Din păcate, acești rau-făcători încă n-au înțeles că nu se poate distruge o Limbă cu Kalașnicov-ul, deoarece Ea nu este materială, Ea este Spirit, Ea este Sufletul nostru, iar Sufletul este nemuritor.
Reporter : Cum arată o zi obișnuită din viața profesorului Iovcev? Vorbiți-mi, vă rog, despre grijile, emoțiile și îndatoririle pe care le aveți, față de școală, de elevi și de părintii elevilor, dar și față de colegii profesori.
Ion Iovcev : La prima vedere, e o zi obișnuită, o zi care nu se deosebește prin nimic, o zi de muncă la fel ca pentru orișicare manager scolar, cu grijile, emoțiile, îndatoririle ce cuprind fișa de post a directorului. Și totuși, este ceva ce trebuie să mai ai, intuiția, diplomația în deciziile pe care trebuie să le iei în situațiii extreme, din care parcă nu e nici o ieșire, parcă nu e nicio izbăndă. Și totuși, în aceste grele momente speranța e doar în Dumnezeu! Alături de bunii mei colegi, directorii adjuncți Tatiana Andrieș, Raisa Pădurean, de ceilalți profesori, de personalul auxiliar, mă simt mai încrezător și mai sigur să indeplinesc datoriile mele manageriale. Am reușit să închegăm un colectiv bun de profesori. De fapt, școala e o casă în care ne simțim ca o familie. Elevii ne sunt nu numai elevi, ci ca și cum ar fi copiii unei familii. Cred că grijile și greutățile ne-au făcut să fim ceea ce suntem. Ne adresăm elevilor pe prenume. Ce mă ține și m-a ținut aici. nimic altceva decât dragostea față de copii!
Reporter : Definiți, vă rog, în continuare, calitatea de profesor. Care este, în viziunea dumneavoastră, menirea unui dascăl, atât la catedră, cât și în viața de zi cu zi, în relația sa cu societatea?
Ion Iovcev : După cum spunea Nicolae Iorga ”preotul, actorul și profesorul n-au profesie, ci vocație!” Nu oricine poate fi învățator, profesor. Elevul te înțelege și te simte de la distanță. Poți să cunoști materia la perfecție, iar, ca dascăl, să nu cunoști nimic. Trebuie să înțelegi că orice elev e o personaltate, e un univers aparte. Fiecare elev e de nerepetat. Mă întreb când anume demnitarii se vor întoarce cu fața la școală, care trebuie să fie prioritatea numărul unu. Schimbarea se începe de la școală, dacă dorim să avem o societate performantă. La om trebuie să fie frumoase și haina, și exteriorul, și sufletul, după cum spunea Anton Cehov. Deci, dascălul trebuie să fie exemplu pentru discipolii lui, și la catedră, și în viață, zi de zi, și în relația cu societatea.
Reporter : Cum rezistați, domnule director, după atâția ani în care atât dumneavoastră, cât și licelul pe care îl conduceți, din 1992, ați fost supuși unor presiuni inimaginabile din partea separatiștilor transnistreni. De unde vă luați energia pentru a merge mai departe?
Ion Iovcev : Da, am preluat conducerea acestui liceu pe data de 27 mai 1992, în timpul războiului ruso-moldovenesc. A fost o decizie deloc ușoară, mai ales că pe data de 4 martie, al aceluiași an, am fost scos sub exortă din incinta sovietului orășanesc. Așa se numește organul de conducere, până azi, denumire sovietică. Se știe bine prin ce greutăți am trecut. Unul Dumnezeu știe cum am rezistat! Energia o primesc de la discipolii mei. Sunt susținut de colegi, de părinți, de toți oamenii de bună-credință. Să știți, vă spun, cât de mult mă bucur când văd pe foștii mei elevi care au devenit buni specialiști, cetățeni adevărați. Sunt buni români. Cred că această energie e de la Dumnezeu, care-i dă fiecăruia crucea pe care o poate duce. Timpul m-a găsit în locul în care m-a găsit. N-am dreptul să dau înapoi. Școala românească trebuie să existe! Să știți că sunt un om împlinit, măcar că am putut să scot, împreună cu colegii mei, peste 1.000 de elevi care au trecut și au învățat în această instituție, numită Liceul Teoretic "Lucian Blaga".
Reporter : Care este situația actuală a Liceului "Lucian Blaga" din Tiraspol? Știu că șicanele administrației separatiste nu încetează, ba chiar se găsesc noi modalități de a nu fi lăsați în pace. Mai nou, curtea școlii a fost transformată într-un depozit de mașini uzate, punând în pericol siguranța elevilor. Aflându-vă în mijlocul atâtor probleme, aveți parte de un sprijin adecvat din partea autorităților de la Chișinău?
Ion Iovcev : Pe parcusul anilor, instituția pe care o conduc a trecut prin grele încecări și provocări. Zilnic suntem stresati, nici nu știi la ce să te aștepți. Situația nu este mai bună nici azi. Practic, după cum ati spus, curtea școlii a fost trasformată într-un depozit de mașini vechi, ceea ce, într-adevăr, pune în pericol securitatea elevilor. Este imposibil de suportat zgomotul care se face în timpul reparațiilor, cât și gazele evacuate din țevile de eșapament. La scrisoarea noastră, în care vorbim despre problemele create de conducerea școlii sportive – noi închiriem clădirea – administrația locală ne-a răspuns sec, achitați doar pentru arenda clădirii, curtea aparține lor, adică școlii spotive. Apropo de banii pe care îi plătim, chiria pentru cei 935 de metri pătrați este de peste 25.000 de dolari, anual. La problemele pe care le avem, s-au mai adăugat și datoriile care s-au acumulat, din cauza ”menținerii cursului valutei naționale-rubla transnistreană”, în raport cu leul moldovenesc. Trebuie să încheiem un nou acord de chirie a spațiului unde activează liceul. La demersul nostru, administrația orașului ne-a răspuns că acest lucru va fi posibil doar atunci când vom achita datoriile. Am primit o anchetă de la banca orășanească, cea care ne deservește. Anul acesta, au și introdus contul fiscal transnistrean pentru instituția noastră. Mă tem că, în acest condiții, să nu apară noi probleme. Sunt și multe alte încercări la care suntem supuși. Fiind în mijlocul acestor probleme, dupa cum menționați, ar trebui să avem un sprijin foarte mare din partea Republicii Moldova. Dar bine se știe care-i situația politică și economică în Moldova. Sprijinul din partea Ministerului Educației și a Biroului de Reintegrare al Republicii Moldova îl avem, însă ar fi putut fi mai mare. Repet însă, situția creată în Chișinău se reflectă negativ și asupra noastră.
Reporter : Situatia dramatică a celor opt școli românești din stânga Nistrului este cunoscută și pe plan internațional. Există chiar și o sentință a CEDO, din 2012, prin care se arată că Federația Rusă, implicit autoritățile separatiste de la Tiraspol, sunt considerate vinovate pentru încălcarea dreptului românilor din Transnistria la educație în limba maternă. Și totuși, nimic nu pare a se schimba. Cum explicați această spirală a neputinței comunității internaționale în reglementarea problemei celor opt școli cu predare în grafia latină din stânga Nistrului?
Ion Iovcev : Este bine-cunoscută comunității internaționale situația școlilor românești din raioanele din stânga Nistrului și din orașul Tighina. Pe parcursul anilor, personal am fost și am vorbit în fața reprezentanților a mai multor organizații internaționale din Viena și Varșovia, în fața celor 55 de delgații ce reprezintă statele membre OSCE, încă din anul 2000. După evenimentele dramatice din vara și toamna anului 2004, Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” fiind în epicentrul lor, împreună cu Ion Manole, președintele organizației non-guvenamentale "Promo-Lex", pentru apărarea drepturilor omuiui, am fost invitați în SUA, la Washington. Am avut întâlniri în Senat, în Congres, la Departamentul de Stat. Apoi, în anul 2012, am fost inclus în componența delegației celor opt școli românești, într-o vizită la Parlamentul European. La toate acestea se adaugă hotararea CEDO, din 2012, în care este acuzată Rusia pentru încălcarea drepturior copiilor și părinților la educație în limba maternă. Drept rezultat, până azi, Federația Rusă nu numai că nu și-a onorat obligațiile, ci din contră, a încurajat mai mult pe cei de la Tiraspol, mai ales în perioada evenementelor din Ucraina. Sunt bine-cunoscute presiunile care se fac asupra liceului, asupra mea personal, din partea procuraturii din Tiraspol. Ca rezultat, un nou dosar la CEDO, unde iarăși este acuzată Rusia. Să nu uităm însă că Federația Rusă rareori și-a onorat oblgațiile. Cum pot explica neputința comunității internaționale în reglementarea problemei celor opt școli cu predarea în limba română din stânga Nistrului? După cum cred eu, greșala s-a făcut în anul 2012, atunci când a fost întocmit Raportul OSCE în privința școlilor cu predare în limba română. Nu pot să știu, intenționat sau întâmplător, dar greșeala e în Recomandările făcute de OSCE. Să luăm ca exemplu una dintre ele. Mă întreb oare ce înseamnă Licența simplificată dată de administrația din Tiraspol pentru activitatea acestor școli? Dacă ar fi fost acceptate aceste recomandări, practic instituțiile ar fi fost cedate Tiraspolului. De fapt, școlile ar activa după un curriculum revizuit la limba română, istorie, geografie. Școlile nu pot fi cedate. Vreau să spun că noi am fost și vom fi în continuare în apărarea identității noastre românești!
Reporter : Se vorbește tot mai mult despre unirea Republicii Moldova cu România. Dar o întrebare dureroasă se naște din acest ideal. Unde se vor opri noile hotare, de est, ale României, la Nistru? Sau vor trece dincolo de Nistru? Cum vedeți viitorul teritoriului din stanga Nistrului și mai ales al românilor care trăiesc aici?
Ion Iovcev : Toate regimurile comuniste au fost totalitare, insă regimul comunist sovietic a fost cel mai monstruos. Spun aceste cuvinte deoarece, pe lângă faptul că au fost sacraficați milioane de oameni, totodată s-a încercat și să se distrugă credința, sufletul, să se creeze un "nou om". O nouă comunitate de oameni, poporul sovietic, indivizi fără identitate, limbă, istorie. Oameni care doar să proslăvească partidul comunist, ”realismul socialist”, să vorbească doar în limba rusă, pentru că în această limbă a vorbit ”marele Lenin”. La această nouă comunitate de oameni, populatia de pe malul stâng al Nistrului a avut ”marea fericire” de-a adera în 1924, îndată după formarea marelui imperiu al răului, cum a fost numit de Reagan. Tot atunci s-a format așa-numita RSSAM, un fel de "republică moldovenească nistreană” de azi. Să mai ținem cont și de faptul că regiunea din stânga Nistrului a fost acaparată de ruși încă din 1792, cu 20 de ani înaintea Basarabiei. Se poate spune cât de mult este dusă în eroare populația băștinașă din Transnistria, în privința indentității. Dar cu toate că trăim într-un mediu informațional rusesc, totuși avem acces la Internet, mai și călătorim. Se aude și se cunoaște si aici despre eventuala unire a Republicii Moldova cu România, după cum este și firesc. Mulți oameni sunt duși în eroare, oameni care au o mentalitate învechita, de tip sovietic, însă sunt și cei care doresc cu sinceritate să se petreacă acest eveniment istoric însemnat. După părerea mea, eveniment ce va avea loc în viitorul apropiat. Este dureros, dacă populația românească de aici va rămâne în afara Țării. Rusia va face tot poslbilul ca hotarul să se oprească la Nistru. Ce va reprezenta Transnistria, în aceste condiții, ce fel de ”țară” va fi, nu-mi închipui. Un lucru este cert. Dacă nivelul de viață în partea dreaptă a Nistrului va fi mai înalt, adică în teritoriul ce va face parte din Romanla, atunci vor cere unirea nu numai romanii din Transnistria, ci și rușii, ucrainenii. Cunosc mentalitatea oamenilor de aici. De bine nu fuge nimeni! Chiar dacă teritoriul din stânga Nistrului nu va face parte din Romania, școala românească trebuie să existe. Cred, în același timp, că vom avea refugiați de pe malul stâng al Nistrului pe cel drept, așa cum s-a întâmplat în perioada interbelică. Oameni care traversau Nistrul cu riscul vieții, fugind din ”raiul” comunist. Crezul meu a fost și rămâne întregirea neamului românesc. Basarabia a fost ruptă din trupul României, de aceea îi aparține. Adevărul istoric trebuie să triumfe!
Reporter : Nu de puține ori ați vorbit despre demnitatea națională. Cum definiți acest concept? Este o întrebare care vine într-un context mai larg. Pe de-o parte, se apropie Ziua Națională a României. Pe de altă parte, în România se vorbește tot mai mult despre trezirea conștiințelor. Ați aflat, cu siguranță, despre manifestațiile din București și din alte orașe, în care oamenii au cerut transformarea din temelii a țării. Ce le transmiteți românilor, atât din România, cât și celor care se află oriunde pe meridianele lumii?
Ion Iovcev : Demnitatea o are omul care nu în vorbe, ci în fapte, demonstrează dragostea de Neam, de Țară, de Limbă, de Popor, de Istorie. Ești demn de a fi o particică a Poporului Român. Să contribui și tu, oriunde ai fi, pentru a îmbunătați starea Națiunii. Vrem, atât la București, cât și la Chișinău, o Țară integră și puternică, cu o inimă sănatoasă, Guvernul, cu o minte lucidă, Președintele, cu un suflet mare, Parlamentul, într-un organism sănătos. Dragi români din Țară și de pretutindeni, numărătoarea inversă a început. Se apropie marele eveniment, reîntregirea Țării!