7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Epava găsită în Postăvarul este a planorului dispărut în august. Pilotul...

UPDATE. Epava găsită în Postăvarul este a planorului dispărut în august. Pilotul a fost găsit în interiorul aparatului

UPDATE Masivul Postăvarul, unde sâmbătă a fost găsită epava planorului dispărut în 6 august, a fost inclus de mai multe ori, în cursul verii, în arealul de căutare, într-o zonă care a depăşit o mie de hectare, însă aparatul de zbor nu a putut fi identificat atunci din cauza desimii pădurii. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, zona respectivă a fost verificată atât cu forţe la sol, inclusiv cu alpinişti, în zonele abrupte, cât şi cu elicoptere şi drone.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov, Ciprian Aldea, a declarat, sâmbătă, că informaţia primită la 112 de la un turist, potrivit căreia în zona Masivului Postăvarul se află bucăţi dintr-un planor, se confirmă, fiind vorba chiar despre aparatul de zbor pilotat de Mircea Crăciun şi dispărut în luna august. Potrivit sursei citate, cadavrul pilotului a fost găsit în interiorul planorului, în stare avansată de descompunere.

UPDATE Epava găsită, sâmbătă, în Masivul Postăvarul, după ce un turist a anunţat la 112 că a văzut în zona respectivă bucăţi dintr-un planor este a aparatului de zbor dispărut în 6 august, în interiorul epavei fiind găsit cadavrul pilotului Mircea Crăciun.

UPDATE Echipe mixte de salvamontişti şi jandarmi montani au plecat, sâmbătă la prânz, în Masivul Postăvarul, după ce un turist a anunţat că a văzut în zona respectivă bucăţi dintr-un planor, prima ipoteză fiind că acestea ar putea fi ale aparatului dispărut în 6 august şi căutat săptămâni în şir.

Epava planorului dispărut în această vară ar fi fost găsit în zona vârfului Postăvarului, de către turiști, conform B1 TV. Secretarul de stat Raed Arafat a arătat că o confirmare certă se face „când ajung echipele de jandarmi”.

Sâmbătă dimineață, un turist a sunat la 112, iar jandarmii au pornit înspre locul indicat pentru confirmarea informației. Zona este greu accesibilă, a fost survolată imediat după prăbușire, dar nu se găsise nimic.

Citește și: Exclusiv RL: Ce dotări MINIME de siguranţă NU avea PLANORUL dispărut în munţi

„Am avut confirmarea ISU, s-a sunat la 112 și s-au dat câteva elemente tehnice și imediat s-a pornit pentru verificări la fața locului, la vârful Postăvarului. Se pare că elementele date aparțin planorului. Până la verificări la fața locului, rămâne o incertitudine”, a declarat prefectul din Brașov, Mihai Mohaci.

Potrivit prefectului, este vorba despre o „zonă dinspre Poiana Brașov. De la cabină se mai merge o oră într-o anumită direcție”.

La rândul său, Raed Arafat a declarat că o confirmare certă se face „când ajung echipele de jandarmi”.

„Indiciile arată că e probabil ca planorul să fie. Ne-au dat telefonic elemente care arată că e planorul respectiv, dar așteptăm să ajungă jandarmii montani. Atunci vom avea confirmarea 100%”, a spus Arafat pentru B1 TV.

Un planor s-a prăbușit, în Carpații Meridionali, în 6 august. La bord se afla pilotul Mircea Crăciun.

Crăciun era considerat cel mai bun pilot de planor de distanţă din România. În 6 august,  el se pregătea pentru a atinge un record mondial de 1.000 de kilometri în zbor liber. Planorul era închiriat de la o firmă din străinătate de către Mircea Crăciun, care îl testa pentru prima dată după asamblare. Aeroclubul Braşov l-a ajutat să se înalţe pentru a-şi lua zborul din Masivul Postăvarul.

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Bulgaria introduce controale la granița cu România înainte de aderarea completă la Schengen

Cu doar câteva zile înainte de aderarea completă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen, autoritățile de la Sofia au hotărât instituirea controalelor la...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Nuclearelectrica semnează un contract de aproape două miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă

Proiectul vizează prelungirea duratei de viață operațională a Unității 1 cu 30 de ani, contribuind astfel la atingerea obiectivelor de decarbonizare ale României Nuclearelectrica și...
Ultima oră
Pe aceeași temă